Întreprinderile mici şi mijlocii din România încă se luptă cu transformarea verde şi cu transformarea digitală, pe care le consideră ca fiind scumpe, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.
„Cred că trebuie să găsim împreună proiectul european şi ce comunicăm generaţiilor următoare. Mă bucur să văd că începem împreună să jucăm rolul unui stat major al Uniunii Europene, nu numai prin ceea ce înseamnă economia la nivel european, fiind a 17-a ţară ca şi dezvoltare economică, dar în top 3 în ceea ce înseamnă evoluţia în ultimii 30 de ani şi probabil că această evoluţie va continua. În ceea ce priveşte Politica de de Coeziune, digitalizarea şi transformarea verde, trebuie să plecăm de la nişte realităţi. Întreprinderile mici şi mijlocii încă se luptă cu ceea ce înseamnă transformarea verde, dar şi cu transformarea digitală şi consideră aceste transformări ca fiind scumpe. Companiile, în continuare, îşi folosesc propriile resurse care sunt limitate şi care trebuie compensate de fonduri europene adecvate care să ajungă la aceste companii. În medie, o microîntreprindere în România are 2,6 angajaţi. Asta înseamnă că politicile, atât politicile naţionale, cât şi politicile europene, trebuie să fie unele adecvate. Dacă în continuare vom adăuga în ceea ce înseamnă birocraţia asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, sentimentul de încredere va scădea”, a susţinut Jianu.
În viziunea preşedintelui CNIPMMR, elementul comun care poate ajuta cu adevărat IMM-urile este simplificarea birocraţiei. „Cred că elementul comun va fi acela al simplificării, al unei educaţii adecvate. Acolo unde procesul educaţional este unul de înaltă ţinută, cum ar fi în Cluj-Napoca, unde avem universitate, unde avem specializări inteligente, investiţiile sunt mult mai adecvate şi mai consistente. În celelalte judeţe, însă, aceste proiecte de educaţie tind să fie slăbite. Nu în ultimul rând, considerăm digitalizarea ca un proces la care cu toţii trebuie să aderăm. Instrumentele trebuie să fie adecvate. Noi am propus în România o politică de vouchere de digitalizare care să ajungă la zeci de mii, sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii”, subliniat şeful CNIPMMR. AGERPRES