Ionuț Ardeleanu este noul director general al Auchan România

ardeleanu_ionutÎn urmă cu o lună, grupul Auchan a anunțat o nouă organizare la nivel internațional, menită să ofere mai multă livertate de acțiune fiecăreia dintre cele trei mai meserii, și anume comerț, imobiliar și bancă. Cu această ocazie a fost anunțată crearea Auchan Retail, o companie ce regrupează toate meseriile de comerț alimentar. În acest context, conducerea Auchan l-a numit pe Ionuț Ardeleanu în funcția de director de general Auchan România. Acesta îl succedă pe Frederic Bellon, care va ocupa aceeași funcție în cadrul Auchan Retail Franța, o divizie lansată recent care înglobează activitatea de retail a companiei.

Ionuț Ardeleanu, în vârstă de 34 de ani, lucrează în cadrul companiei din 2006. A fost, pe rând, manager de raion, șef de piață, apoi director de magazin și director regional.

În noua organizare Auchan Retail România, comitetul de direcţiune va fi condus de Ionuţ Ardeleanu, director general, sub coordonarea lui François Remy, preşedinte neexecutiv Auchan România şi preşedinte executiv Auchan Luxemburg şi va fi alcătuit din directorii regionali şi cei 6 directori de servicii suport : Produs, Inovaţie, Performanţă, Eficienţă, Resurse Umane şi Finanţe.

“Sunt încântat să îl numesc pe Ionuţ Ardeleanu în poziţia de Director General Auchan România, cu misiunea de a continua dezvoltarea Auchan şi de a construi o companie multi-format, multi-canal, cu echipe puternice şi entuziaste în serviciul tuturor locuitorilor din România. Reafirmăm prin această numire, încrederea pe care o avem în ţară, în echipele locale şi în meseria noastră şi dorinţa de a face din România una din marile ţări Auchan”, a declarat Francois Remy, președintele Auchan România.