Un factor ce motivează angajații este sentimentul de apartenență, a punctat Delia Pușcă, HR Manager, Talent Acquisition and Engagement, AstorMueller, în cadrul conferinței „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, ce s-a desfășurat pe 22 noiembrie la Sibiu: „La noi, oamenii nu rămân datorită banilor, ci datorită comunităților care s-au format. Am fost surprinsă să văd ce comunități s-au creat și că împărtășesc cu toții aceleași valori. Fiecare context din ultimii ani ne-a făcut să privim diferit situațiile, fie că vorbim de pandemie, de inflație sau de contextul politico-militar. Comunitățile care lucrează fizic simt mai pregnant apartenența la cultură, în timp ce cei care lucrează remote poate că nu s-au adaptat întotdeauna la fel de repede precum cei de la birou. Noi vrem să facem procesul de onboarding cât mai ușor. Când vorbim despre cei care lucrează fizic, contează mult ideea de comunitate, însă vorbim și despre oameni care au plecat și după aceea s-au întors.”

Angajații care se simt parte din cultura organizațională devin, din proprie inițiativă, ambasadori de brand, a continuat Ioana Micu, HR Manager, Wenglor Sensoric Group. „Noi nu avem un brand puternic de angajator, însă lucrăm destul de mult pe zona de Employee Experience, pentru că, din perspectiva noastră, angajații sunt cei mai puternici ambasadori de brand pe care o companie îi are. Și, atunci, oricâte beneficii am oferi, nu vor fi toți angajații mulțumiți, însă angajații noștri ne recomandă prietenilor, cunoștințelor, atunci când se deschid poziții noi. Este foarte important ca un candidat care a făcut eforturi, și-a alocat timp să vină la interviu să primească un răspuns. Experiența candidaților contează foarte mult”, a adăugat ea.

Totodată, contează foarte mult și promisiunea de angajator, a fost de părere Oana Ilie, Director de resurse umane, Tazz: „Avem angajați cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani în companie, iar de două ori pe an lansăm două engagement surveys pentru a afla ce așteptări, ce nevoi au. Îi întrebăm și despre modelul de lucru, despre beneficiile dorite. Nu avem un turnover foarte mare, pentru că oamenii au învățat că ceea ce le promitem se și întâmplă. Am considerat că o politică transparentă este cea mai corectă pentru ei. Noi încercăm să înțelegem de ce ar avea nevoie oamenii dacă nu ar pleca din cauza salariilor, astfel că lucrăm pe zonele pe care angajații le apreciază cel mai mult. Am împărțit angajații în mai multe categorii și am oferit seturi de beneficii diferite, facem acțiuni și activități separate.”

„MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices” este un proiect BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – EventsMax.ro,  GlobalManager.roGlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.