Ioan Nani, Antibiotice Iași: A fost un interes extraordinar din partea angajaților companiei de a deveni utili în această campanie de vaccinare

Ioan Nani, directorul general al companiei Antibiotice Iași, a vorbit în cadrul la Conferinței cu tema “Vaccinarea anti-Covid-19: recomandări şi precauţii”, organizată pe 2 februarie, despre deschiderea Centrului de Vaccinare a+.

“Acum mai bine de 2 săptămâni, văzând situația destul de dificilă pe plan local, privind centrele de vaccinare, am considerat că ar fi oportun ca o companie mare, singura entitate strategică pe care românii o mai au, să se implice în această activitate. Și pentru că avem un Centru pentru Studii Clinice deosebit de bine dotat, realizat la standarde internaționale, am zis: de ce să nu organizăm două fluxuri de vaccinare operaționale, mai ales că dispunem de cadre medicale instruite, medici și asistente, angajați în cadrul cabinetului medical al companiei. Dacă la începutul campaniei de vaccinare, angajații noștri erau sceptici, ulterior acestei inițiative am constatat că toți doreau să se vaccineze. De asemenea, o bună parte din populația Iașului a aflat că am deschis acest centru în urma unor campanii de informare media. Prin platforma națională de vaccinare, centrul nostru are deja programări pentru câteva luni în avans”, a menționat Ioan Nani.

Potrivit acestuia, vaccinarea populației este o activitate care dă întregii populații încredere că la un moment dat vom putea intra în normalitate. “A fost un interes extraordinar din partea angajaților companiei de a deveni utili în această campanie de vaccinare. Și chiar dacă și ei aveau temeri față de  vaccinare, lucru de înțeles de altfel, astăzi constat o relaxare a acestor temeri și aproape o stare de  normalitate. E un proces firesc în care oamenii din zonele învecinate vin în fiecare zi la noi ca să fie imunizați și, spre satisfacția noastră, constatăm că niciuna din acele reacții adverse despre care am auzit adesea, nu s-a manifestat”.

Managerul general al companiei Antibiotice consideră că mai multe astfel de inițiative similare, dacă vor mai avea loc, pot face ca procesul de vaccinare la nivel național să fie încheiat înainte de data de 1 septembrie 2021.

“Oamenii ne adresează multe întrebări când vin la noi: de când începe să acționeze imunitatea după primul vaccin, ce facem după rapel, putem renunța la măsurile de protejare folosite acum? Noi suntem instruiți și pregătiți pentru a da răspunsuri  la toate întrebările lor, deși nu este obligația noastră să facem acest lucru.  Consider că este necesară o comunicare mai intensă din partea autorităților cu privire la acest subiect, de folosire a mijloacelor de informare, precum sunt medicii de familie, în mod activ”, a conchis Ioan Nani.

Întreaga video-conferință organizată de Ziarul Bursa se poate urmări aici: https://fb.watch/3oPIs2_nR1/