Consiliul Concurenţei va finaliza în acest an o amplă investigaţie privind posibile licitaţii trucate la care au participat firmele Egger România şi Holzindustrie Schweighofer, a declarat directorul general al instituţiei, Daniela Bădilă.

”Urmează să se finalizeze anul acesta. Vorbim de zeci de licitaţii posibil a fi trucate de principalele companii din domeniu (…) Vorbim de o posibilă trucare de licitaţie, fie de modul cum se rotesc la licitaţii şi această rotire are impact în preţ. Vorbim şi de o posibilă sesizare a organelor penale asupra unor documente pe care noi le-am găsit în cazul respectiv (…) Ne-am desfăşurat inspecţia în toate întreprinderile în acelaşi timp şi a fost cea mai amplă inspecţie forensic. Practic, am copiat o groază de calculatoare cu tot ce s-a găsit în ele şi acum suntem în etapa în care procesăm informaţiile”, a spus Bădilă, precizând că investigaţia a început în urmă cu doi ani.

Totodată, Bădilă a arătat că nu a surprins-o faptul că Holzindustrie Schweighofer a anunţat vânzarea terenurilor forestiere pe care le achiziţionase. „Nu ne-a mirat. Suntem însă foarte atenţi, având în vedere că noi, în momentul în care finalizăm investigaţia, dacă ea se va solda cu amendă, să avem şi asupra cărei cifre de afaceri să aplicăm amenda”, a explicat Bădilă.

La rândul său, consilierul de concurenţă Laszlo Gyerko a spus că în ceea ce priveşte firmele Egger România şi Holzindustrie Schweighofer se investighează posibile înţelegeri anticoncurenţiale. „La Egger România şi Holzindustrie Schweighofer discutăm de înţelegere anticoncurenţială. Majoritatea investigaţiilor declanşate se referă la înţelegeri de preţ. Al doilea domeniu este împărţirea pieţei sau împărţirea anumitor regiuni între companii din acest segment”, a arătat Gyerko. AGERPRES