Înscrieri record pentru programul de Executive MBA organizat de WU în Bucuresti

WU Executive Academy, parte a Universitatii de Economie si Afaceri din Viena, cea mai mare universitate de business din Europa, a încheiat sesiunea de înscrieri pentru promotia 2020-2022 pentru programul de Executive MBA din Bucuresti cu un numar record de studenti: 33 de manageri si antreprenori romani si straini, cel mai mare rezultat de la începerea programului în Romania, în 2006.

În ceea ce priveste profilul noii clase de EMBA, aproximativ 85% dintre participanti sunt de nationalitate romana, iar circa 15% sunt straini (germani, austrieci, bulgari, rusi si italieni). Ponderea barbati/femei în cadrul acestei serii este de 81% – 19%, iar varsta medie este de 37 de ani.

Din totalul studentilor, 25% ocupa functii de manageri generali, industriile dominante fiind IT si telecomunicatii (22%), urmata de energie (16%), transporturi (13%) si constructii/inginerie (10%). Restul participantilor provin din domenii precum comert, industria producatoare, sectorul medical si farmaceutic, FMCG, finante si consultanta sau sectorul de servicii.

„Suntem mandri sa începem noul ciclu de cursuri EMBA Bucharest cu cel mai mare numar de cursanti de la startul programului în Romania. Ne bucuram sa vedem ca multi profesionisti de top aleg sa investeasca în dezvoltarea lor personala si profesionala continua în perioadele de criza, iar numarul de înscrieri ne confirma faptul ca oferim un program de calitate si aplicat la exigentele profesionale ale managerilor si antreprenorilor.  Noua serie care a debutat în aceasta toamna va beneficia de aceeasi calitate înalta a cursurilor cu care WU Executive Academy si-a obisnuit studentii de-a lungul timpului. Mai mult, programa a fost adaptata pentru a reflecta cat mai bine contextul actual, iar un exemplu în acest sens este modulul de <Negociere>, care cuprinde informatii despre negocierea online”, a declarat Prof. Phillip C. Nell, Director Academic, Executive MBA Bucharest.    Programul de Executive MBA oferit de WU Executive Academy în Bucuresti se afla în top 3 cele mai bune programe de educatie executiva din Romania si este singurul care beneficiaza de tripa-acreditare internationala – EQUIS, AMBA si AACSB. Programul este recunoscut si apreciat pentru calitatea profesorilor, aplicabilitatea cursurilor, oportunitatile de networking oferite, dar si pentru cele doua rezidentiate internationale, în Austria si SUA. Cursantii vor lucra cu 14 profesori, jumatate dintre acestia fiind de la Universitatea WU din Viena, iar jumatate de la universitati prestigioase din lume precum IE – Spania, IESE – Spania, Frankfurt School of Finance & Management – Germania si Carlson School of Management – USA.

Programul se desfasoara în regim part-time, pe o durata de 16 luni, si cuprinde 14 module care acopera notiuni de management general si leadership global. Acesta se încheie cu un proiect final – “Capstone Project”, care consta în realizarea unui plan de afaceri pentru un proiect antreprenorial. EMBA Bucharest se afla în cel de-al 14-lea an de activitate în Romania, pana în prezent avand peste 400 de alumni. Aproximativ 70% dintre absolventi avanseaza în cariera dupa absolvirea cursurilor.

WU Executive Academy aloca anual un buget de burse de peste 200.000 de euro, pentru a veni în sprijinul celor care-si doresc sa urmeze programul de EMBA. Circa o treime dintre studenti au fost sustinuti financiar de companiile pentru care lucreaza, o alta treime beneficiaza de co-plata din partea companiilor iar restul s-au finantat singuri. Conform statisticilor, studentii îsi pot recupera în totalitate banii în primii trei ani de dupa absolvire, ca urmare a cresterilor salariale.