Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România, a semnat un acord cu Rezolv Energy pentru finalizarea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa până la finalul primului trimestru din 2023, ce va situat în județul Arad. Proiectul va avea o putere instalată de 1.044MW, având în plan să includă o soluție de ultimă generație de stocare a energiei. Producția anuală de energie a acestui parc fotovoltaic va acoperi necesarul de energie pentru peste 1 milion de gospodării și va genera peste 500 de noi locuri de muncă în următorii trei ani. Energia generată va fi vândută către consumatori comerciali și industriali prin Acorduri de Cumpărare de Energie pe termen lung.

“Suntem mândri să facem parte din procesul de tranziție al României către energia regenerabilă. Credem că România poate fi un exemplu în vremuri așa de interesante ca cele pe care trăim acum. Energia verde este mai ieftină și mai curată și nu creează dependență față de alții. Noi ne bazăm pur și simplu pe soare și pe vânt”, a afirmat Sebastian Enache, Head of M&A, Monsson.

Parcul fotovoltaic se află în etapa finală de dezvoltare, urmând ca până în iunie 2023 să înceapă construcția. Rezolv Energy evaluează deja soluții tehnologice și opțiuni de finanțare prin împrumut. Monsson și Rezolv au planuri mari și în ceea ce privește reconversia profesională a oamenilor din zonă și implicarea cât mai mare a forței de muncă locale în lucrările de construcții și operarea parcului fotovoltaic.

Parcul fotovoltaic va fi proiectat, construit și operat la cele mai mari standarde sociale, de mediu și de guvernanță (ESG), cu un accent deosebit pe integrarea activităților agricole din perimetru. Mare parte din terenul agricol de slabă calitate va fi transformat în pășune, fiind astfel controlată vegetația în exces. Cercetări recente din Statele Unite au demonstrat beneficiile acestei soluții, confirmând că randamentul general al pășunilor din cadrul parcurilor fotovoltaice este similar cu cel al pășunilor din câmp deschis. Proiectul va căuta, de asemenea, să încorporeze apicultura și alte măsuri pentru a crește biodiversitatea.