Peste jumătate dintre respondenţi (56%) sunt de părere că organizaţiile lor au ocolit procesele de securitate cibernetică pentru a facilita implementarea noilor cerinţe legate de telemuncă şi de un regim de muncă flexibil, potrivit raportului EY Global Information Security Survey 2021.

Raportul EY Global Information Security Survey 2021 a sondat opiniile a peste 1.000 de lideri din domeniul securităţii cibernetice din cadrul companiilor din toată lumea. În acelaşi timp, liderii în securitate cibernetică declară că nu au fost niciodată mai preocupaţi ca acum de capacitatea lor de a gestiona ameninţările cibernetice (43%). Peste trei sferturi dintre aceştia (77% faţă de 59% conform ediţiei anterioare a GISS) avertizează în privinţa creşterii numărului de atacuri cibernetice cu impact puternic în ultimele 12 luni, cum ar fi cele de tip ,,ransomware”.

,,Adoptarea noilor practici de muncă în contextul pandemiei a expus companiile la atacuri cibernetice tot mai numeroase şi mai sofisticate şi a adus în prim plan subfinanţarea mijloacelor de apărare cibernetică”, susţin autorii cercetării.

 

Citiți articolul integral pe platforma Comunității de Resurse Umane, GlobalHRManager.ro