Constantin (Tinu) Sebeșanu a fost numit în funcția de Director Executiv (COO – Chief Operating Officer) al companiei Impact Developer & Contractor. În noul rol, acesta preia conducerea executivă a companiei, coordonând în mod direct și departamentele de dezvoltare, vânzări și marketing.

Constantin Sebeșanu s-a alăturat companiei Impact la începutul lunii februarie a acestui an, în funcția de Director de Dezvoltare, fiind responsabil de coordonarea proiectelor Impact. Având specializări în Management Strategic și Financiar și peste 25 de ani de experiență în dezvoltarea de proiecte și managementul activelor, acesta a participat la inițierea și operarea a zeci de proiecte, sprijinind procesul decizional pentru dezvoltarea sustenabilă și succesul investițiilor.

M-am alăturat unei echipe puternice care, prin brandurile Greenfield și Luxuria, a reuşit să construiască pas cu pas reputația IMPACT, generând investiții profitabile atat pentru clienți cât și pentru investitori. Impact dezvoltă comunități sustenabile și durabile care aduc prin calitate și confort valoare adăugată stilului de viață al clienților noștri. În calitate de Director Executiv, îmi doresc să cresc continuu valoarea companiei precum și gradul de satisfacție al clienților și profitul investitorilor, consolidând totodată poziţia de lider al pieţei rezidenţiale din România”, a declarat Constantin Sebeșanu, Director Executiv al Impact Developer & Contractor.

 Anul acesta, Impact a început construcția Noului Greenfield (faza a IV-a de dezvoltare a cartierului Greenfield Băneasa), unde va implementa un concept de construire responsabil față de mediu, la standarde ridicate de eficiență energetică. De asemenea, dezvoltatorul continuă lucrările la ultima fază a ansamblului upper class Luxuria Residence și la ansamblul rezidențial Boreal Plus din Constanța. Pe lângă proiectele aflate deja în construcţie, Impact urmează să demareze lucrările pentru Greenfield Copou, unul dintre cele mai mari proiecte de clădiri rezidențiale verzi din Iași, care va replica modelul cartierului Greenfield din Capitală. Toate ansamblurile pe care compania le are în curs de dezvoltare au fost proiectate pentru certificarea internaţională de sustenabilitate BREEAM Excellent.