Pavilionul Expozițional Constanța găzduiește ediția 2023 a Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din industria HoReCa, ȋntre 24 și 26 noiembrie. La evenimentul organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Agenția pentru IMM-uri Constanța, participă operatori economici care își promovează produsele și serviciile în cadrul expoziției, deschisă atât companiilor din domeniul HoReCa, cât și publicului larg.
„Târgul Ȋntreprinderilor Mici şi Mijlocii (TIMM) din industria HoReCa, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului în perioada 24-26 noiembrie, nu se desfășoară întâmplător în Constanța, care este una dintre principalele destinații turistice naționale și internaționale ale țării noastre. Târgul le oferă participanților posibilitatea de a-și promova serviciile și produsele atât către clienți, cât și către alte companii. Întreprinzătorii care activează în domeniul furnizării de bunuri și servicii pentru sectorul HoReCa au astfel oportunitatea de a încheia contracte și dezvolta parteneriate cu agenții economici din acest sector“, a declarat Directorul Executiv al Agenției pentru IMM-uri, George Fulină.
Companiile selectate au asigurată participarea gratuită la târg, dar şi o sumă forfetară ȋn valoare de 2.500 lei/beneficiar. Banii pot fi folosiţi pentru cheltuieli destinate deplasării şi cazării participanţilor care sunt prezenţi la TIMM ediţia 2023 pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului şi care respectă procedura de implementare a programului.
TIMM ediţia 2023 se va deschide oficial în data de 24 noiembrie, ora 11:00 cu participarea lui Ștefan-Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, a reprezentanților autorităților publice centrale și locale, precum și a membrilor patronatelor și organizațiilor din turism.
Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, având scopul de a promova antreprenoriatul şi de a stimula dezvoltarea afacerilor din industria HoReCa și domeniile conexe.
În cadrul TIMM 2023 vor participa și startup-uri ce au primit finanțare în edițiile anterioare Start-up Nation Romania, societăți ce reprezintă un model de succes pentru toate măsurile de sprijin complementare dedicate întreprinderilor mici și mijlocii autohtone.
Programul este implementat prin Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Constanța, care este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.