György Galántai a fost numit în funcția de Country Sales Manager al Coca-Cola HBC România, cel mai mare jucător din industria băuturilor răcoritoare. El vine din Ungaria, unde a ocupat aceeași poziție în ultimii patru ani. Executivul lucrează în Coca-Cola Hellenic din 2001, când a intrat în companie printr-un program de training.

Galantai îl succede pe Dan Timotin la conducerea departamentului de vânzări al Coca-Cola HBC România. Timotin a fost promovat, începând cu 1 martie 2019, în funcția de General Manager al Pivara Skopje (Macedonia de Nord), îmbuteliator deținut de Coca-Cola Hellenic care produce și distribuie și berile din portofoliul Heineken pe piața respectivă. Managerul român acumulase o experiență de 11 ani la îmbuteliatorul local al băuturii Coca-Cola, ocupând diverse poziții manageriale în departamentele financiar și vânzări.

Coca-Cola HBC România și-a majorat volumele cu 8,9% anul trecut față de 2017, până la 192,7 milioane de navete, raportând creșteri la nivelul tuturor categoriilor – potrivit raportului financiar publicat recent de companie.

Vânzările producătorului Coca-Cola Hellenic în regiunea piețelor emergente, din care face parte și România, au crescut cu 4% în volum, până la 1.143 milioane de navete (unit cases), în 2018 față de anul anterior. Din această regiune mai fac parte piețe precum Armenia, Belarus, Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, FYROM (actuala Macedonia de Nord), Moldova, Muntenegru, Nigeria, Rusia, Serbia și Ukraina. Vânzările nete în regiune au scăzut cu 1,1%, până la 2,88 miliarde de euro.