Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, implementarea normelor privind amânarea obligaţiei de plată a facturilor la utilităţi şi chirie pentru avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti pe perioada stării de urgenţă, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
„A fost adoptată o hotărâre de guvern pentru implementarea normelor de aplicare a prevederilor din OUG 29 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare. În speţă, vorbim despre exceptarea unor profesii pe perioada stării de urgenţă de la plata utilităţilor şi a chiriei, amânarea obligaţiei de plată a acestor facturi pentru profesiile din domeniul juridic care sunt obligate să nu-şi întrerupă activitatea în această perioadă, respectiv avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti”, a declarat Ionel Dancă, luni, la finalul şedinţei de guvern. AGERPRES