Grupul MedLife preia centrul de imagistică Prima Medical Craiova

medlife-berceniMedLife a a preluat integral centrul de imagistică medicală, Prima Medical Craiova. Aceasta este cea de-a treia tranzacție inițiată de MedLife anul acesta, după ce a cumpărat pachetul majoritar de 55% din grupul de firme SAMA & Ultratest din Oltenia și a demarat procesul de achiziționare a pachetului majoritar din banca de celule stem, Stem Cells Bank din Timișoara.

Prima Medical este unul dintre cele mai importante centre de imagistică din Oltenia, având 11 ani de activitate pe piața locală. Centrul reunește echipamente de ultimă generație și pune la dispoziția craiovenilor și locuitorilor din proximitate servicii integrate de imagistică: de la ecografii și investigații de radiologie, la servicii de imagistică prin rezonanță magnetică și tomografie computerizată. Potrivit reprezentaților companiei, Prima Medical a înregistrat la nivelul anului 2014 o cifră de afaceri de 4 milioane de lei.

“Anul 2015 a fost extrem de ambițios pentru noi. Dacă în prima parte a anului ne-am concentrat mai degrabă asupra dezvoltării unor proiecte de tip greenfield, lansând cinci unități noi în București și în Cluj, în cea de-a doua parte a anului avem ca miză finalizarea celor 5-6 tranzacții demarate și consolidarea poziției de lider la nivel național. Pașii făcuți până acum ne confirmă că antreprenorii români, parte din aceștia fiind și medici, sunt dornici să găsească un partener strategic de cursă lungă, care să îi ajute să își extindă businessul și să își ducă afacerea la un alt nivel”, spune Mihai Marcu, președinte CA MedLife.

În urma finalizării tranzacției de preluare a centrului Prima Medical, MedLife va deține pachetul integral de 100%, compania urmând să se alăture grupului Sama & Ultratest și să formeze, astfel, cel mai puternic operator medical din zona Olteniei. În linie cu strategia MedLife, managementul și consolidarea firmei Prima Medical în cadrul grupului MedLife va fi asigurat de o echipă solidă, cu experiență notabilă în domeniul managementului medical, formată din Alida Gogescu și Dan Bondari.

“Achiziția Centrului Prima Medical reprezintă încă un pas pentru consolidarea poziției de lider în Oltenia, dar și un demers important în completarea serviciilor noastre de imagistică oferite companiilor, respectiv angajaților din Craiova și din zonele limitrofe, sub formă de pachete de prevenție medicală. În acest moment, oferim astfel de pachete unui număr de 45 de companii din Craiova, pentru un număr de 3.800 de salariați, și estimăm că acest număr va crește la 9.000 până la finele anului viitor”, completează Mihai Marcu.

MedLife a efectuat prima tranzacție a unui operator local în 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brașov. Achiziția a depășit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importantă operațiune de cumpărare a unui furnizor medical local din România, derulată de un alt operator local de profil.

Această tranzacție a fost urmată de alte două, pentru Grupul Genesys Arad și Maternitatea Eva din Brașov, MedLife devenind încă din anul 2012 operatorul medical cu cea mai bogată experiență în consolidarea pieței de profil, prin achiziția și integrarea de operatori medicali regionali. Anul acesta, MedLife a preluat un pachet de 55% din grupul de firme Centrul Medical SAMA și Ultratest, unul dintre cei mai importanți operatori medicali din sud-vestul României și a anunțat demararea procesului de achiziție pentru preluarea pachetului majoritar din banca Stem Cells Bank din Timișoara.

Dacă se vor finaliza ultimele 2 tranzacții anunțate, MedLife va avea în portofoliu șase achiziții, dar până la finalul anului, compania intenționează să mai deruleze și alte tranzacții, având ca obiectiv să ajungă la o cifră de afaceri de 100 milioane de euro în 2015.