Companiile din România ale Grupului Leier, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din centrul şi estul Europei, derulează în prezent investiţii de peste 25 mil. euro, cumulat.

Investiţiile aflate în desfăşurare presupun deschiderea a două fabrici de betoane în judeţele Cluj şi Arad, edificarea unei noi secţii de prefabricate din beton la Iaşi, precum şi dezvoltarea, respectiv tehnologizarea proceselor de producţie în fabricile actuale ale Grupului Leier din România.

Unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii la nivel naţional, Grupul Leier, este prezent pe piaţa locală din 2006, fabrica de la Alba fiind prima din România deschisă sub tutela sa. Ulterior, mizând pe o strategie de dezvoltare, respectiv creare a unui brand de succes pe piaţa românească a materialelor de construcţii, Leier a cumpărat în 2018 cea mai mare fabrică de cărămidă la nivel naţional – Brikston, iar în 2019 şi-a consolidat poziţia prin achiziţionarea Siceram – singurul producător de ţiglă şi blocuri ceramice din România.

Potrivit datelor companiei, cifra de afaceri înregistrată de Leier Rom în anul 2019 a fost de peste 5 milioane de Euro, în creştere cu 25% faţă de anul precedent. Aceasta are la bază producţia de prefabricate din beton – elemente de cofraj, zidărie, elemente pentru sisteme de canalizări, dale, pavele, coşuri de fum, borduri, panouri fonoabsorbante şi alte produse speciale de înaltă calitate.

„Încă de la început, produsele noastre au beneficiat de un înalt standard calitativ, iar încrederea acordată de partenerii noştri ne-a motivat să continuăm pe aceeaşi linie şi să identificăm constant soluţii, noi produse şi servicii, pentru a le putea satisface nevoile. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am dat startul a două noi investiţii pe plan local, unde vom fabrica noi produse din beton”, a declarat Cristian Suciu, Director General Leier România.