Grupul elveţian winsedswiss, care activează în domeniul programelor educaţionale şi de consultanţă strategică şi operaţională, intră pe piaţa agenţiilor de marketing şi comunicare şi înfiinţează winsed.com.
Agenţia este fondată de profesorul de la École hôtelière de Lausanne, Ray F. Iunius, Chief Executive Officer al grupului winsedswiss, alături de o echipă de specialişti cu experienţă în turism, marketing, comunicare şi educaţie.
„Trăim vremuri alerte cu schimbări majore. Societatea post-pandemică a introdus reguli noi, piaţa se modifică dramatic, clientul nu mai este acelaşi, iar în joc vor rămâne doar cei capabili de reinventare şi adaptare. Pe o astfel de cale a evoluţiei, am dezvoltat winsed.com, agenţie de marketing şi comunicare dedicată business-urilor din industria ospitalităţii, turismului, educaţiei şi serviciilor orientate către un nou tip de client. winsed.com este soluţia pe care o punem la dispoziţia acestuia prin experţii noştri în comunicare şi, totodată, intersecţia dintre marketingul serviciilor şi ospitalitate, punctul din care porneşte transformarea oaspetelui şi clientului în ambasadorul mărcii”, declară prof. dr. Ray F. Iunius, cofondator winsed.com şi CEO al Winsedswiss Education Group (WEG).
Agenţia winsed.com este cofondată şi coordonată de Adina Triandafil, expert în marketing şi turism, cu o activitate de peste 15 ani în comunicare şi relaţii publice, acumulată în mediul privat şi public, în poziţii de implementare şi management pe proiecte de comunicare corporate, instituţională, de criză sau educaţionale cu impact pentru societate.
„Ne folosim de toate resursele marketingului, ospitalităţii şi educaţiei pentru a remodela felul în care brandurile din turism şi servicii interacţionează cu oaspetele, însă şi pentru a îmbunătăţi percepţia ospitalităţii în România. Fiind profesionişti, la rândul nostru, în industriile pe care le deservim, înţelegem foarte bine nevoile clientului nostru şi specificul pieţelor, ceea ce este, de fapt, principalul nostru diferenţiator”, precizează Adina Triandafil, cofondator şi Managing Partner al winsed.com.
Sub umbrela winsed.com se regăseşte tot „alfabetul de performanţă”, de la analiză de piaţă până la zona de conversii efective, respectiv planificare strategică, creaţie şi dezvoltare de conţinut, campanii integrate de digital marketing, comunicare social media, branding şi art design, dezvoltare web, organizare de evenimente, relaţii publice & managementul reputaţiei online. O altă arie acoperită de winsed.com o reprezintă marketingul destinaţiei, dată fiind experienţa membrilor echipei în proiecte de planificare strategică în turism şi de dezvoltare a proiectului organizaţiilor de management al destinaţiilor (OMD) la nivel naţional.