Global Manager Energy, Oil & Gas (GMEOG) s-ar putea descrie, în opinia lui Florian Mihai, Head of Project Management Office, Annex P BU, OMV Petrom S.A., ca fiind „un eveniment excelent organizat, la care au participat oameni deosebiți, cu un puternic spirit antreprenorial și cu viziuni îndraznețe, într-o locație pe măsură”.
Reprezentantul Petrom a fost unul dintre cei 50 de manageri de top și antreprenori, cu atribuții și experiență în industria de producție, distribuție și furnizare a energiei și carburanților, care au participat la reuniunea organizată pe 16 noiembrie, de Oameni și Companii, la Galeria Alexandra’s. Aceasta din urmă a și fost partenerul evenimentului, alături de VODAFONE și Viggo.
„Invitații au făcut ca atmosfera să fie una foarte prietenoasă, intimă chiar, prielnică socializării la alt nivel și schimbului salutar de idei și viziuni. Cum oamenii nu fac business cu companii, ci cu alți oameni, contactul direct rămâne, poate, cea mai bună metodă de promovare. Atât eu, cât și cei cu care am intrat în dialog, am apreciat atât inițiativa în sine, cât și modul de implementare a acestui eveniment”, a comentat Florian Mihai.
„M-am bucurat să descopăr oameni cu un puternic spirit antreprenorial și viziuni îndrazențe, oameni care acum sunt noi contacte pentru mine și viceversa. Și toate acestea într-n cadru artistic, inedit, printre tablouri, mobilier și diverse alte obiecte de artă, care au sporit dimensiunea emoțională aparte a acestui eveniment”, a mai arătat reprezentantul Petrom.
Global Manager EOG este o comunitate profesională, care se întâlnește periodic, în dezbateri sau cocktail-uri de business, un proiect derulat de Oameni și Companii din anul 2015. Evenimentul de pe 16 noiembrie a fost ultima întâlnire din 2016 a acestei comunități.