Aplicaţia de telefon mobil din Germania care ajută la urmărirea infecţiilor cu coronavirus a fost descărcată de 6,5 milioane de ori în primele 24 de ore de la lansare, a declarat directorul executiv al companiei de software SAP.
Christian Klein a spus că receptarea bună de către public este dovada colaborării între echipe ale SAP şi Deutsche Telekom, care au pregătit Corona-Warn-App în doar şase săptămâni.
„Este un mare succes. Se dezvoltă. Este uşor de folosit şi ajută societatea”, le-a spus Klein jurnaliştilor într-un briefing video.
Germania s-a alăturat astfel unor ţări precum Italia, Polonia şi Letonia, care au lansat de asemenea aplicaţii ce folosesc tehnologia wireless Bluetooth pentru a măsura contactele între oameni şi pentru a emite un avertisment dacă vreuna dintre persoane este testată pozitiv cu COVID-19.
Deşi tehnologia nu a fost testată, guvernele s-au grăbit să o folosească, în absenţa unui tratament pentru COVID-19, încercând în schimb să ajungă la un fel de „imunitate de turmă” digitală împotriva bolii.
Însă ar fi nevoie de o utilizare generalizată, totuşi, pentru a spori şansele ca două persoane aflate într-o situaţie de risc – petrecând 15 minute la o distanţă de cel mult două metri una de cealaltă – să folosească aplicaţie. În testele de până acum, aplicaţia a înregistrat cu succes 80% dintre astfel de întâlniri.
Majoritatea aplicaţiilor folosite în Europa se bazează pe tehnologie Apple şi Alphabet de la Google care conectează în siguranţă contactele pe un dispozitiv şi secretizează schimburile prin Bluetooth.
Astfel de caracteristici de securitate par să fi câştigat încrederea publicului în Germania, o ţară cu 84 de milioane de locuitori, comentează Reuters. În Franţa, aplicaţia similară, care stochează datele centrale şi nu este sprijinită de Apple, a fost activată de doar 2% din populaţie, notează agenţia de presă citată. AGERPRES