Generalul Ghiţă Bârsan a fost reales rector al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu

barsan_ghitaGeneralul Ghiţă Bârsan a fost reales rector al Academiei Forţelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu”. Pentru funcţia de rector au candidat doi profesori: Ghiţă Bârsan şi fostul prorector Leontin Stanciu.

“În urma numărării voturilor, domnul prof.univ. ing. dr. Ghiţă Bârsan a obţinut 44 de voturi, iar domnul col. prof. univ. dr. Leontin Stanciu a obţinute 12 voturi. Alegerile au fost validate, iar rezultatul confirmat de către Senatul Universitar al academiei urmând ca în perioda următoare să fie înaintată spre confirmare către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Motivele care au stat la baza realegerii domnului gl.bg.prof.univ. ing. dr. Ghiţă Bârsan în funcţia de Rector au fost reprezentate de activitatea managerială pe care acesta a desfăşurat-o până în prezent, precum şi de planul managerial conturat şi prezentat membrilor comunităţii academice militare sibiene, sub denumirea de ‘Modernitate prin continuitate'”, se arată în comunicatul AFT.

Actualul rector şi-a propus “acreditarea domeniului de masterat şi adaptarea continuă a conţinuturilor programelor de studii universitare şi postuniversitare la solicitările socioprofesionale specific profesiei de ofiţer”. Generalul Bârsan mai doreşte şi “implementarea unui semestru internaţional prin programul de licenţă ‘Leadership militar’, crearea unor noi specializări universitare pentru armele geniu, artilerie, auto şi CBRN, aprofundarea cercetării ştiinţifice, teoretică şi aplicativă, în domeniile de interes, ca sursă de practici şi idei pentru modernizarea organizaţiei militare, în general, şi a procesului formativ în special şi, nu în ultimul rând, planificarea, desfăşurarea şi evaluarea instrucţiei individuale pe bază de cerinţe esenţiale, standarde de performanţă şi activităţi standard de instrucţie şi evaluare”, potrivit sursei citate.

În luna aprilie vor fi aleşi decanii şi numiţi prorectorii din cadrul AFT. AGERPRES