Asociația Salvaţi Copiii Iaşi a organizat Gala „Zâmbet în Dar”, un eveniment caritabil care are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii defavorizaţi. Sponsorul oficial a fost compania PHINIA.

1.357 de copii sunt susținuți în acest an prin proiecte de sănătate, educație și protecție, dintre care 270 beneficiază zilnic de educație în cele 4 centre educaționale ale asociației din Iași.

Pe 8 septembrie, în cadrul de poveste al sălii Chopin-Vivaldi din Palas a avut loc cea de-a 7-a ediţie a Galei Zâmbet în Dar, alături de cei peste 400 de invitați. Gala reprezintă un context de bine care îi aduce împreună pe cei care sprijină constant cauza copiilor pentru care accesul la educație este o provocare zilnică.

Câteva repere ale acestui eveniment care a îmbinat spectacolul, caritatea și speranța într-un viitor mai bun:

– Piesa „Fă-mi loc!” cu Medeea Marinescu și Marius Manole, în regia marelui Radu Beligan.

– Laura Lucescu a fost gazda serii, iar artiști precum Vladlen Babcinețchi, Valentina Druțu, Daniela Grapă, Gabriela Drinceanu, Emanuel Chiriac, Georgiana Macovei, și mulți alții au contribuit cu lucrări de artă în licitația caritabilă.

– DJ Ovyvox și Trupa de Weekend au întreținut atmosfera cu muzică bună și au ținut invitații la dans până noaptea târziu!

„Suntem onorați să fim partenerii unuia dintre cele mai puternice ONG-uri care implementează proiecte pentru generațiile tinere. PHINIA s-a alăturat galei Zâmbet în Dar pentru că am conștientizat necesitatea și utilitatea acestui eveniment pentru a asigura copiilor resursele necesare pentru a primi hrană, educația și cea mai bună șansă de a scăpa de sărăcie sau din medii sociale vulnerabile. Sunt convins că fără proiectele și evenimentele caritabile Salvați Copiii Iași, mii de copii ar merge flămânzi la culcare și ar abandona școala pentru a munci la doar 9-10 ani sau chiar mai devreme. Am încredere că și mai mulți oameni de afaceri dar și ceilalți ieșeni vor deveni mult mai sensibili la probleme copiilor și vor contribui financiar pentru a-i ajuta pe cei defavorizați, care nu au nicio vină că s-au născut și cresc în mediul respectiv. Rolul nostru este să le întindem o mână de ajutor și să-i ajutăm să se ridice”, afirmă Dan Țețu, director general fabrica PHINIA Iași.

Le spunem tuturor celor care au fost prezenți pe 8 septembrie, la cea de-a șaptea ediție a Galei Zâmbet în Dar, un mare și cald ̗ pentru deschidere și eforturile depuse de-a lungul timpului pentru ̗. Suntem, de asemenea, recunoscători pentru fiecare gest de solidaritate din partea comunității ieșene, deoarece credem că poate fi liantul ce adună oamenii, depășește barierele și deschide drumul către o societate bazată pe bunăvoință, un loc în care toți copiii au acces la educație”, a declarat Ioana Atasiei, Președinte Salvați Copiii Iași

Copiii care sunt în programele noastre se confruntă cu diferite probleme, începând de la faptul că au dificultăți materiale, provocări școlare, dificultăți emoționale. Avem și copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și atunci ei se mai confruntă și cu dorul față de părinți. Noi încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor copiilor prin activitățile pe care le derulăm în centrele educaționale sau în centrul de consiliere. De asemenea, lucrăm și cu familia copilului, tocmai pentru a-i ajuta și pe adulți să poată oferi un suport copiilor lor,” a spus Corina Mighiu, Coordonator Programe Salvați Copiii Iași

Cred că gestul de a fi alături de acești copii este unul pe care oricine l-ar face. Nu văd o altă modalitate de a răspunde unei astfel de chemări. Eu cel puțin sunt impresionată de fiecare dată, cu atât mai mult cu cât am și eu un copil și mă gândesc la cei care poate nu au posibilitățile care trebuiesc, nu au poate părinții care să le fie alături. Eeste impresionant când cineva se ocupă de aceste lucruri”, a menționat Valentina Druțu, artist plastic care a donat pentru licitația caritabilă lucrarea „Lumina gândului”.

Sunt extrem de onorat și încântat să iau parte la această gală, am fost invitat de Asociația Salvați Copiii Iași și mă bucur să pot oferi, să aduc o contribuție pentru activitățile pe care le desfășoară și sper eu că prin lucrările pe care le aduc artiștii și contribuția lor vom avea un aport semnificativ”, a declarat Vladlen Babcinețchi, artist plastic care a donat pentru licitația caritabilă  sculptura „Himeră”.

În urma acestei ediții a Galei Zâmbet în Dar s-au strâns peste 10.000 de euro pentru susținerea educației copiilor aflați în dificultate. Salvați Copiii Iași mulțumește tuturor sponsorilor, artiștilor și donatorilor care au contribuit la înfăptuirea acestui eveniment:

Sᴘᴏɴsᴏʀ Oғɪᴄɪᴀʟ – Phinia

Sᴘᴏɴsᴏʀ Gᴏʟᴅ – Wantsome, IT’s Wise, Moldova Center, PC  Dental, Arcadia spitale și centre medicale, Twinkle star, Expert Invent Consult

Pᴀʀᴛᴇɴᴇʀɪ  Zᴀ̂ᴍʙᴇᴛ ɪ̂ɴ Dᴀʀ Dɪᴀᴍᴏɴᴅ – Eset  Foundation, Cobyul, Coseli, Logarithmic, Eset, Misavan, Panifcom, Patis, Telus International, Praxis, Blanca, Craft Studio, Beenear

Pᴀʀᴛᴇɴᴇʀɪ Zᴀ̂ᴍʙᴇᴛ ɪ̂ɴ Dᴀʀ Gᴏʟᴅ – A la Grec, Cuptorul  Moldovencei, ApiCris, Cuptorașul, Pim, Frișcot, Decathlon, Farmaciile Fortis, DigiTexx, Vodafone, Vitesco  Technologies, Rotiserie Pizzerie Yes, Carmen Barbu, Simigeriile Petru, Hamak,  Centrum Gym, Magazinul tău de beauty,  Golden Barbers,  Barber Club, Salon Venus, Cake Expert, HV Street, Donna Carina, Dentesse, Visual Cont

Pᴀʀᴛᴇɴᴇʀɪ  Oʀɢᴀɴɪᴢᴀʀᴇ – Iulius Management Center, Congress Hall, Bliss Events, Booz Events,  Hotel Unirea,  Emanuel Băiceanu, Ador Bowen by Oana Trofin, One 2 Yoga, Paul Pădurariu Photographer, Videograf Mihai Bârsan, Tricorp, Jassyro,  Gramma, Krud Express, Krud,  Babyhub,  Top Art, Compania de transport public Iași, Muzeul  Național al Literaturii Române Iași, Domeniile Averești, Caii de La Letea

Gᴀᴢᴅᴀ ᴇᴠᴇɴɪᴍᴇɴᴛᴜʟᴜɪ – Laura Lucescu

Pᴀʀᴛᴇɴᴇʀɪ ᴍᴇᴅɪᴀ – TVR Iași, Wink, Alldova News, Info Anunț, Agorapress, Iași TV Life, Euromedia, Getica, Affichage, Kartezian, Ultravision, TeleM, United Media,  Itineris, EventsMax

Pᴀʀᴛᴇɴᴇʀ ᴏᴜᴛᴅᴏᴏʀ ᴘʀɪɴᴄɪᴘᴀʟ –  Fabrica de print

Pᴀʀᴛᴇɴᴇʀɪ ᴅᴇ ᴘᴇᴛʀᴇᴄᴇʀᴇ – Ovyvox, Trupa de Weekend

Aʀᴛɪs̗ᴛɪ ɪ̂ɴ ʟɪᴄɪᴛᴀᴛ̗ɪᴀ ᴄᴀʀɪᴛᴀʙɪʟᴀ̆ – Leontin Păun, Daniela Grapă, Sergiu Grapă, Mihaela Iacob – Mella’s Hat, Woodatree – Mihaela Balica, Denisa Pușcașu – PushDesign, Dana Fighiuc, Petrică Sîncu, Valentina Druțu, Paul Pădurariu, Georgiana Macovei, Tudor Bura, Cătălin Macsiniuc, Mădălin Țibichi, Sorin Purcaru, Vladlen Babcinețchi, Theodor Ștefan Axinte, Gabriela Drinceanu, Emanuel Chiriac, Emilia Avărvăroaei, Anatolie Gherasimov, Alina Kraus, Raluca Ciucanu – Maria’s Ladybugs, Andreea Turel – Chu Chu Handbags, Mihaela Ciobanu, Mihai Albu

Pᴀʀᴛᴇɴᴇʀ ɪɴsᴛɪᴛᴜᴛ̗ɪᴏɴᴀʟ –  Primăria Muncipiului Iași.