Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a celebrat pe 17 noiembrie, în cadrul Galei ARIR 2022, excelenţa în comunicarea cu investitorii, pentru cel de-al patrulea an consecutiv.
În prezenţa comunităţii pieţei de capital din România au fost premiate 13 companii listate şi reprezentanţii acestora, pentru transparenţă, dialog şi cele mai bune rapoarte de sustenabilitate, în baza voturilor investitorilor instituţionali şi a celor individuali, activi la Bursa de Valori Bucureşti.
„Suntem în al 4-lea an de acordare a acestor premii şi pot spune că interacţiunea cu investitorii, comunicarea, are rezultate măsurabile într-un an plin de provocări pentru mediul de afaceri. Am încurajat investitorii să puncteze transparenţa companiilor, calitatea raportărilor, comunicarea din perspectiva disponibilităţii şi proactivităţii echipei pentru Relaţia cu Investitorii. Numărul emitenţilor care au obţinut premii confirmă adoptarea pe scară largă a bunelor practici în comunicarea cu investitorii şi guvernanţă corporativă pe care ARIR şi le-a asumat încă de la lansare. Îi felicit pe câştigători şi le mulţumim tuturor partenerilor care au contribuit la realizarea Galei ARIR 2022, eveniment de referinţă în piaţa de capital”, a declarat Daniela Şerban, preşedinte şi cofondator ARIR.
În ceea ce priveşte lista câştigătorilor Galei ARIR 2022, la categoria „Cel mai bun Raport de Sustenabilitate” au luat premii OMV Petrom (locul 1), Alro şi Romcarbon.
Totodată, la categoria „Cel mai bun Director General pentru Relaţia cu Investitorii – votul investitorilor instituţionali”, premiile au mers la: Francois Bloch – BRD Groupe Societe Generale (locul 1), Christina Verchere – OMV Petrom, iar la categoria „Cel mai bun Director Financiar pentru Relaţia cu Investitorii – votul investitorilor instituţionali” premiul a ajuns la Alina Popa – OMV Petrom.
La categoria „Cea mai bună Companie în Relaţia cu Investitorii – votul investitorilor instituţionali”, au fost premiate: Fondul Proprietatea (locul 1), OMV Petrom, BRD – Groupe Societe Generale.
„Cel mai bun profesionist în Relaţia cu Investitorii – votul investitorilor instituţionali” a fost desemnat Marius Dan – Director General Adjunct, Strategie Corporativă, Fondul Proprietatea, iar premiile pentru „Cea mai bună Companie din perspectiva activităţii în Relaţia cu Investitorii – Piaţa Principală – votul publicului” au ajuns la Antibiotice Iaşi (locul 1), TeraPlast şi Purcari.
La categoria „Cea mai bună Companie din perspectiva activităţii în Relaţia cu Investitorii – piaţa AeRO – votul publicului” au fost premiate AROBS Transilvania Software (locul 1), DN Agrar Group, Safetech Innovations, iar pentru „Cel mai bun Consiliu de Administraţie”, premiul ARIR şi ENVISIA – Boards of Elite a fost acordat TeraPlast.
Totodată, „Cea mai mare finanţare la BVB – Piaţa Principală”, premiul special BVB – a fost primit de Aquila, iar „Cea mai mare finanţare la BVB – Piaţa AeRO”, premiul special BVB a ajuns la AROBS Transilvania Software. Premiul pentru „Cea mai mare finanţare prin obligaţiuni verzi” a fost oferit Raiffeisen Bank.
Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii – ARIR – a fost înfiinţată la iniţiativa Danielei Şerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Alro, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – Bucureşti, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunităţii: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica Remedia, Autonom, Impact Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Societe Generale, Rompetrol şi Agista ca Membri Asociaţi. Innova Project Consulting, Envisia, RTPR, Mazars şi Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare au devenit Membri Afiliaţi.
Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparenţă, comunicare cu investitorii şi guvernanţă corporativă. AGERPRES