Prima sesiune a conferinței „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, ce s-a desfășurat pe 22 noiembrie la Sibiu, a fost deschisă de Iulia Kolesnicov, Employer Brand Manager, Radiometer, care a vorbit despre gestionarea stakeholderilor în construirea unei strategii de employer branding.

Employer Branding-ul se referă la viziunea, imaginea și cultura organizației. Avem nevoie să ne asigurăm că toate nevoile grupurilor de stakeholderi sunt aliniate și că avem o strategie de brand coerentă. Lucrurile cu care mă întâlnesc cel mai des sunt legate de cum deținem acceptul pentru a demara proiectul de empoyer brand, cum demonstrăm impactul concret, cum cuantificăm ROI-ul și, cel mai des, echilibrarea nevoilor pe termeni scurt – cum găsim candidați pentru posturile pe care le avem deschise acum? Un employer brand puternic duce la scăderi semnificative de costuri și timp pentru companie. În același timp, reducem atriția în companie, pentru că angajații își doresc să rămână în companie”, a spus ea.

În continuare, Gabriela Călin, Human Resources Manager, Güntner, a vorbit despre rolul esențial al oamenilor de HR în dezvoltarea strategiei de Employer Branding. „Cele mai mari provocări care țin de Employer Branding, după ce am convins top managementul să fie alături de noi, sunt: definirea EVP-ului, sincronizarea dintre brandul companiei și brandul de angajator, implementarea planului de comunicare, utilizarea eficientă a rețelelor de social media și bugetul alocat. Responsabilitatea mea, ca om de HR, este să fiu prezentă în toate etapele procesului de Employer Branding. Potrivit unul studiu realizat de LinkedIn, 72% dintre recrutorii de top ai lumii sunt de acord că brandul de angajator are un impact semnificativ în recrutarea talentelor și, totuși, bugetul pe care l-ai negociat cu stakeholderii nu este întotdeauna unul care să îți permită o strategie de comunicare complexă. Ce înseamnă brandul departamentului de HR? Este veriga lipsă și cea mai puternică în brandul de angajator.”

Un alt subiect abordat în cadrul conferinței a vizat modificările legislative și cum se reflectă acestea la nivelul activității departamentului de HR. Mihaela Colesnic, Tax & Legal Manager, Romanian Software, a precizat: „Tichetele de masă s-au majorat începând cu 1 august 2023, la valoare maximă de 35 lei. Bineînțeles, putem da și mai mult în funcție de ce bugete avem. De la 1 ianuarie 2024 avem o modificare majoră la tichetele de masă, pentru care va trebui să plătim contribuția de asigurări de sănătate. Cele mai discutate și controversate modificări de anul acesta vizează limitarea scutirii de la plata impozitului pe venit pentru salariații din domeniul IT și este interesant de văzut cum vor acționa angajatorii. Atenție, dacă aveți salariați din IT care nu și-au declarat funcția de bază, trebuie să o declare, pentru a ști unde se aplică scutirea. Trebuie să știm ce ne așteaptă, pentru a ne putea informa foarte clar angajații. Majoritatea companiilor, se pare, nu vor compensa această impunere suplimentară, ceea ce ar putea schimba piața.”

„MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices” este un proiect BusinessMark. Platformele Oameni și Companii– EventsMax.ro, GlobalManager.ro, GlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.