Bursa de Valori Bucureşti a ajuns la un număr istoric de investitori, respectiv 160.000 de investitori direcţi şi 520.000 de investitori care îşi plasează banii prin intermediul fondurilor de tip OPCVM, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, a afirmat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Gabriel Grădinescu.

„La momentul actual avem un număr istoric de investitori activi la Bursa de Valori Bucureşti. Cifrele vorbesc de la sine. Astăzi vorbim de circa 160.000 de investitori direcţi la Bursa de Valori şi peste 520.000 de investitori care îşi plasează banii prin fondurile de tip OPCVM-uri. Trendul crescător al numărului de investitori de pe piaţa de capital se poate asigura, consider eu, prin predictibilitatea şi flexibilitatea în domeniul de reglementare, prin dezvoltarea educaţiei financiare a populaţiei şi prin crearea de noi produse financiare la BVB. Această creştere substanţială se datorează atât programului Fidelis, derulat de Ministerul de Finanţe, cât şi admite la tranzacţionare în luna iulie a Hidroelectrica doar la BVB”, a spus Gabriel Grădinescu, la ediţia a şasea a Forumului Pieţei de Capital.

El a declarat că la Hidroelectrica a fost înregistrată cea mai mare valoare subscrisă de investitorii de retail la un IPO derulat în România, de 6,3 miliarde de lei, cu un grad de supra-subscriere de 4,7 ori şi cel mai mare număr de subscriere de ordine subscrise într-un IPO în România, de 51.865 de ordine.

În opinia vicepreşedintelui ASF, estimările pesimiste privind insuficienţa resurselor şi lipsa infrastructurii, dar şi a faptului că avem o piaţă mică nu s-au adeverit.

„M-am uitat zilele trecute la un articol din urmă cu un an. Se preconiza că listarea la Bursă nu poate să se facă decât undeva la o sumă maximă de 700 de milioane de euro, 7-8% din ofertă, ceea ce s-a dovedit că nu este adevărat. A fost un real succes. Important este că România a fost pusă pe harta IPO-urilor derulate în acest an. Spre comparaţie, toate cele 34 de IPO-uri derulate în primul semestru în Europa au totalizat 2,4 miliarde (de euro n.r.) şi doar IPO-ul de la bursa noastră a fost de 1,9 miliarde de euro. Suficienţi bani! Putem spune că listarea Hidroelectrica reprezintă un început, unul din cele mai bune începuturi pentru demersurile susţinute în cadrul strategiei privind dezvoltarea pieţei de capital din România în perioada 2023-2026, aprobată prin HG 506 pe 2003, şi care va fi susţinută de către ASF pentru continuarea eforturilor de implementare a măsurilor care vor duce la consolidarea acestei pieţe”, a concluzionat Gabriel Grădinescu. AGERPRES