(Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), a organizat cea de-a cincea ediție – Forum by ARIR. Subiectele de maxim interes discutate au fost legate de eforturile individuale și colective ale companiilor listate la bursă și ale Bursei de Valori București pentru dezvoltarea pieței de capital și pentru creșterea afacerilor. Sub tema centrală „Piața de capital din România își unește forțele spre inovare”, evenimentul a reunit pestre 30 de speakeri și 100 de participanți din piața de capital și mediul de afaceri.
Daniela Șerban, Președinte ARIR, MD VERTIK Group: „Reprezentanți ai peste 30 de companii listate au fost în același loc, în comunitatea ARIR. Tendințele în ce privește lichiditatea și atragerea de noi investitori au fost teme de interes, alături de o serie de mese rotunde unde au fost prezenți investitori instituționali, individuali și participanți internaționali. Observăm potențialul de creștere al companiilor listate la Bursa de Valori București și suntem pregătiți să îl susținem.”
Mesajele principale transmise de către reprezentanții companiilor listate din Piața Principală cu privire la subiectul „Inovația în vremuri tulburi. Cum creștem afaceri trecând prin multiple crize” au fost:
Claudiu Cercel, Director Adjunct BRD: Viitorul sistemului bancar este influențat în mod semnificativ de tendințele tehnologice și transformările pe care acestea le aduc. Examinând perioada post-criză, între 2008 și 2012, putem observa că există câțiva pionieri – adoptatori timpurii ai tehnologiei – care au obținut un avantaj competitiv pe termen lung prin adaptarea la aceste schimbări. Un alt factor crucial care va modela evoluția sistemului bancar în viitor este oportunitatea geopolitică semnificativă pe care o are România. Avem acces la resurse considerabile din partea Uniunii Europene și a investitorilor pentru a profita de relocarea sau scurtarea lanțurilor de valoare din alte regiuni.
Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București: Într-un viitor apropiat, avem în față o listare extrem de importantă, care marchează un eveniment deosebit pentru întreaga comunitate. Listarea Hidroelectrica aduce cu sine numeroase implicații, atât directe asupra lichidității bursei, cât și în ceea ce privește funcționarea practică a celei mai mari companii din România. Această inițiativă va deschide noi perspective. Avem în derulare și alte inițiative tehnice importante, precum proiectul Contrapărții Centrale, pe care BVB îl dezvoltă și sperăm să obținem autorizația și funcționalitatea acestuia în viitorul apropiat.
Monica Ivan, CEO BRK Financial Group: Inovarea este în ADN-ul BRK, iar pentru a reuși în această direcție avem nevoie de curaj. Colegii noștri propun proiecte inovatoare, avem o strategie aprobată de acționari până în 2028, care se concentrează pe automatizarea proceselor și ne-am propus să atingem un nivel aproape de 100% în mediul digital. Lucrăm la un proiect de amploare în colaborare cu surse externe licențiate, respectiv o platformă de tranzacționare care va permite listarea instrumentelor financiare derivate, de la acțiuni internaționale, la mărfuri și indici.
Alexandru Chiriță, CEO Electrica: Viitorul nostru este legat de investiția în energie verde, cuvânt cheie în strategia noastră. Pentru a susține aceste activități, trebuie să investim în activitățile curente pe care le desfășurăm. Efortul uman joacă un rol foarte important în acest sens. În Electrica, ne dorim să implementăm soluții tehnologice în toate aspectele activităților companiei noastre, nu doar în implementarea tehnologiei smart metering, ci și în guvernanța corporativă și procesele operaționale.
Alina Popa, CFO OMV Petrom: Suntem ferm convinși că viitorul este verde, iar tranziția către soluții ecologice este absolut esențială. Cu cât ne concentrăm mai mult pe inovație, cu atât vom obține mai mult succes în tehnologiile viitorului, fie că vorbim despre hidrogen, tehnologii de captare și stocare a carbonului sau biocombustibili. Este crucial ca aceste tehnologii să fie și viabile economic, astfel încât să satisfacă atât investitorii noștri din perspectiva dividendelor, cât și să aducă profitabilitate companiei. Am făcut promisiuni foarte clare pieței de capital, nu o să avem proiecte sub 9% rentabilitate. Tehnologia hidrogenului nu este economică încă fără fonduri nerambursabile.
Alexandru Stânean, CEO TeraPlast: Unul dintre obiectivele noastre principale este să integrăm o cantitate tot mai mare de materiale reciclate în produsele noastre. Avem a 5-a cea mai mare capacitate de reciclare a PVC-ului rigid din Europa. Ne-am angajat să continuăm pe această cale a utilizării materialelor reciclate, deoarece acest lucru reduce amprenta de carbon și, de ce să nu recunoaștem, reprezintă și o soluție mai economică decât utilizarea materialelor tradiționale.
Cristinel Dobrotă, Director General Adjunct, Romcarbon: În domeniul nostru ne confruntăm cu provocări constante, iar inovația reprezintă o componentă esențială a progresului nostru. Pentru noi, inovația înseamnă și capacitatea de a anticipa schimbările viitoare. Este important să reținem că suntem sub umbrela Green Deal, având ca obiectiv reducerea emisiilor de carbon până în 2050. Aceasta va conduce la schimbări semnificative în comportamentul economic, profesional și casnic.
Alte teme de interes de pe agenda Forumului:
- România în OCDE: estimare pentru asociere în 5-7 ani și listarea a cel puțin 3 noi companii;
- IR de țară: succesul din spatele creșterii unei noi clase de investitori pentru titlurile de stat, investitorii individuali;
- Modernizarea Relației cu Investitorii: un accent mai mare pe proactivitatea reprezentanților de IR;
- Listarea în piața AeRO: un plus de vizibilitate pentru noile companii cu potențial de atragere a finanțării;
Evenimentul a reunit în București reprezentanți la nivel înalt ai pieței de capital din România, reprezentanți ai companiilor listate și reprezentanți ai Guvernului, ai Autorității de Supraveghere Financiare (ASF) și ai Bursei de Valori București (BVB). Înregistrarea video poate fi urmărită aici .