Ford şi General Electric vor să producă 50.000 de aparate de ventilație pulmonară în 100 de zile

Companiile americane Ford şi General Electric (GE) s-au angajat să producă 50.000 de aparate de ventilaţie pulmonară în 100 de zile, pentru a contribui la combaterea epidemiei de COVID-19.

Producătorul de automobile şi grupul industrial GE vor începe producţia de aparate de ventilaţie mecanică în 20 aprilie, după un program non-stop cu 500 de angajaţi în trei ture, a anunţat Ford luni. Cele două firme se aşteaptă să atingă o capacitate de producţie de 30.000 de unităţi pe lună la începutul lui iulie, după perioada iniţială de 100 de zile.

Ford produce şi viziere şi sprijină creşterea producţiei de dispozitive de respirat a grupului 3M din SUA.

Mai multe companii, inclusiv General Motors (GM), concurentă a Ford, s-au oferit să ajute guvernul de la Washington prin producţia de echipamente medicale. Ford şi GE şi-au anunţat colaborarea încă de săptămâna trecută.

Vineri, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a crescut presiunile asupra GM prin aplicarea unei legi pentru condiţii de război. AGERPRES