Ford Motor încearcă să profite de ritmul rapid de creştere al pieţei globale a componentelor auto şi lansează un nou brand, numit Omnicraft, care va vinde dealerilor Ford şi service-urilor auto independente, pentru a repara vehiculele concurenţilor. Omnicraft face parte din divizia Motorcraft, care produce componente pentru vehiculele Ford.

Frederiek Toney, preşedintele diviziei Ford responsabile cu serviciile oferite clienţilor, a estimat că valoarea pieţei auto globale a componentelor auto depăşeşte 500 de miliarde de dolari şi în următorii şase ani piaţa se va extinde cu 70%. Obiectivul Ford este ca Omnicraft să aibă o cotă de piaţă de 10 – 15% în următorii zece ani, a adăugat Toney.

Furnizorii vor produce componentele, iar Ford le va vinde la un preţ competitiv dar care va ajuta compania americană să obţină profit. Iniţial, componentele Omnicraft vor fi vândute dealerilor Ford şi Lincoln, din care 3.200 sunt în SUA şi 10.500 pe plan global.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România. AGERPRES