Fonduri europene de 90 milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului balneo din România

Stațiunile balneoclimaterice din România trebuie promovate ca destinații de interes major pentru cetățenii tuturor țărilor europene, iar alocarea financiară de 90 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, pentru perioada 2014 – 2020, poate dezvolta acest sector, potrivit unei informări a Ministerului Turismului transmisă cu ocazia Târgului Internațional de Turism de la Berlin, ce are loc în perioada 8 – 12 martie.

“Ministerul Turismului și-a propus promovarea stațiunilor balneoclimaterice din România ca destinații turistice de interes major pentru cetățenii tuturor țărilor europene, atât pentru relaxare, cât și pentru tratament sau recuperare medicală. Deși România are numeroase stațiuni în care turiștii se pot bucura de resurse naturale extrem de generoase cu efect terapeutic (ape minerale și termale, nămoluri terapeutice, saline etc.), numărul cetățenilor străini care le aleg să-și petreacă vacanțele sau să facă tratamente și recuperare medicală este destul de mic”, notează sursa citată.

Conform datelor statistice, în 2016, din numărul total al turiștilor din stațiunile balneo din România, sub 10% au fost străini. “Unul dintre cele mai importante motive pentru care străinii nu se îndreaptă spre stațiunile balneo românești este că instituțiile de asigurări medicale din unele țări europene refuză să deconteze tratamentul sau recuperările clienților lor efectuate în România. Motivul invocat este acela al lipsei standardelor de calitate recunoscute la nivel european în stațiunile românești. Ministerul Turismului din România consideră că nu se justifică o astfel de abordare la nivel general în privința stațiunilor românești, dat fiind faptul că în multe dintre stațiunile balneoclimaterice din țară s-au făcut investiții majore la nivel de infrastructură și servicii, competitive la nivel european”, menționează ministerul de resort.

În acest context, ministrul Turismului, Mircea Dobre, a anunțat inițierea unor măsuri, printre care se află inițierea de întâlniri și discuții cu organizațiile profesionale și investitorii din domeniul turismului balnear din România, precum și cu autoritățile publice locale, în vederea identificării celor mai potrivite soluții pentru accesarea fondurilor nerambursabile disponibile pe acest sector. “Programele de finanțare discutate sunt Planul Juncker, în cadrul căruia României i-au fost alocate circa 10 miliarde de euro, și fondurile de care beneficiază România de la Uniunea Europeană, asumate pentru dezvoltarea sectorului balneo, în cuantum de 90 milioane de euro. Ministerul Turismului se implică activ din acest punct de vedere pentru identificarea oportunităților de investiții”, precizează sursa citată.

Pe plan extern, ministrul român al Turismului va iniția demersuri pe lângă instituțiile Uniunii Europene, în vederea aducerii la un numitor comun a standardelor de calitate impuse în domeniul turismului, astfel încât să nu existe diferențe majore de abordare între state a problemei deconturilor de către asiguratorii de sănătate.

România se înscrie printre țările europene cu un fond balnear remarcabil, având pe teritoriul său o treime din apele termale și minerale de pe continent. Țara noastră beneficiază de o rețea formată din 34 de stațiuni balneare, care tratează o multitudine de afecțiuni, de la cele reumatismale și articulare, neurologice, cardiovasculare, respiratorii, digestive, hepato-biliare, renale sau ginecologice, dermatologice, oculare, post-traumatice și post-operatorii, până la boli endocrine, metabolice și de nutriție, pareze și paralizii, varice, boli ale sângelui, anemie, astenie, alergii, depresii, nevroze, surmenaj fizic și intelectual sau boli profesionale.

Serviciile stațiunilor balneare din România sunt, de asemenea, foarte variate, incluzând fizioterapie, kinetoterapie, electroterapie, hidroterapie, aerosoli, termoterapie, aerohelioterapie, băi carbogazoase, gimnastică medicală și de întreținere, masaj etc. Multe unități balneare se află în apropierea unor obiective turistice, turiștii având multiple variante de a-și petrece timpul liber într-un mod plăcut și, totodată, interesant. AGERPRES