Fertilizări in vitro pentru 500 de paciente în 2016, la Columna Medical Center

Centrul de reproducere umană asistată Columna Medical Center a realizat în 2016 peste 1.000 de proceduri specializate, dintre care jumătate au fost fertilizări in vitro (FIV), iar peste 400 inseminări artificiale. De asemenea, clinica a participat anul trecut în Programul Național FIV/ET, subvenționat de Ministerul Sănătății, obținând 38 de sarcini clinice din 70 de proceduri FIV realizate, ceea ce înseamnă o rată de succes de 54,28%.

Rezultatele din 2016 confirmă că infertilitatea este o afecțiune frecventă în România, fiind întâlnită la 10%-15% din cuplurile de vârstă reproductivă. Pe de altă parte, cuplurile sunt tot mai informate și nu mai amână rezolvarea situației, adresându-se specialiștilor înainte de 35 de ani, când șansele de succes sunt mai mari.

Astfel, din totalul celor 500 de paciente care au realizat fertilizări in vitro în cadrul centrului Columna în 2016, aproximativ 70% au vârste de până în 37 de ani, iar 20% se încadrează în categoria de vârstă 38-40 de ani. Rata de succes a procedurilor FIV, pe categorii de vârstă, a fost de 43,68% pentru pacientele cu vârsta până în 37 de ani şi de 36,54% pentru cele de cu vârsta între 38-40 de ani.

„Pentru 2017 am planificat investiții de peste 200.000 de euro în echipamente noi, training-uri pentru personal şi atragerea de noi medici. În plus, sperăm că rata bună de succes a FIV obţinută în cadrul Programului Naţional al Ministerului Sănătăţii să contribuie la reluarea, cât mai curând, a programului pentru anul 2017”, spune Nicoleta Zamfir, CEO Columna Medical Center.

Pentru a veni în sprijinul cuplurilor afectate de infertilitate, Columna Medical Center a dezvoltat mai multe programe medicale şi sociale, precum Fertihelp – un program dedicat cuplurilor cu venituri mici, prin care acestea beneficiază de o reducere de 50% a costului procedurii FIV; Fertistim – singurul program din România de stimulare naturală a fertilităţii prin nutriţie, acupunctură şi Qi Gong, precum şi programul OncoFertiHelp, prin care clinica oferă pacienților oncologici posibilitatea de a-şi prezerva fertilitatea, înaintea începerii tratamentului bolii neoplazice.

De asemenea, Columna Medical Center este unul dintre puţinele centre specializate în FIV din România care realizează procedura PGS, prin care se poate depista o serie întreagă de afecţiuni cromozomiale ale embrionului şi poate creşte şansele naşterii unui copil sănătos, ferit de boli genetice precum sindroamele Down, Klinefelter, Turner, boala Huntington etc.

Compania a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 40% faţă de anul anterior, iar pentru 2017 aceasta estimează o creştere similară. În prezent, la serviciile clincii apelează un număr de 1.200 pacienți/lună.

Costul unei proceduri FIV în cadrul Columna porneşte de la aproximativ 1.600 de euro, în cadrul programului Fertihelp, obiectivul principal fiind ca un număr cât mai mare de cupluri să poată beneficia de un tratament individualizat care să conducă la creșterea ratei de succes a procedurii.

Înfiinţat în urmă cu 6 ani, în Bucureşti, Columna Medical Center este cel mai mare centru specializat în reproducere umană asistată din România, cu circa 1.000 de proceduri realizate anual. Clinica are cea mai mare echipă de specialişti în reproducere umană asistată (15 specialişti), cu cea mai vastă experienţă în FIV (peste 18 ani).