Felix Daniliuc: “Firmele de leasing vor fi pregătite în toamnă să cofinanțeze proiecte din agricultură finanțate cu bani europeni”

daniliuc_felixFirmele de leasing vor fi pregătite, în toamna acestui an, să cofinanțeze proiecte din agricultură finanțate cu bani europeni, până atunci fiind necesară stabilirea unor proceduri unitare de finanțare la nivelul pieței, a declarat Felix Daniliuc, președintele Asociației Societăților Financiare – ALB România și director general Raiffeisen Leasing, într-un interviu acordat Agerpres.

În opinia sa, pe baza datelor de până acum, se poate estima pentru acest an o creștere a pieței de leasing din România cu 15% față de anul trecut, când volumul finanțărilor a fost de 1,3 miliarde de euro.

În România, finanțările în leasing se acordă preponderent pentru vehicule și echipamente, iar trendul va fi menținut și în perioada următoare, susține Felix Daniliuc.

 

– IFN-urile au fost acceptate pentru cofinanțarea proiectelor din agricultură finanțate din fonduri europene în exercițiul financiar 2014 – 2020. Care sunt condițiile în care se pot acorda aceste finanțări?

– Da, avem un acord de la forurile europene în care leasingul este considerat acum eligibil. Dar în ce manieră? Sunt două etape în programele de finanțare. Perioada de implementare, care poate fi de maximum doi ani, iar la finalul acestei perioade transferul de activ trebuie realizat către beneficiarul proiectului finanțat de către Uniunea Europeană, care în contextul unei finanțări prin leasing ar fi utilizatorul meu. Asta înseamnă că, dacă trebuie să transfer proprietatea de la mine la utilizator la finalul acestei perioade, eu pot să finanțez doar pe doi ani. În acest caz, leasingul nu este atractiv. Chiar dacă vorbim de un proiect de 100.000 de euro, finanțat de partea europeană cu 80.000 de euro și mai rămâneau 20.000 de euro partea mea de cofinanțare, și atunci era complicat, pentru că era pe doi ani. După perioada de implementare, urmează perioada de monitorizare. Noi am obținut acum să putem extinde finanțarea și pe parcursul perioadei de monitorizare, care este de patru ani, și abia la finalul acesteia să avem transferul de proprietate. Asta înseamnă că perioada de finanțare poate ajunge la șase ani.

 

– Cofinanțarea a fost acceptată doar pentru proiectele din agricultură sau și pe celelalte domenii?

– Am început cu AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), dar probabil că, odată creat acest precedent, va fi doar o chestiune de timp din partea noastră de a replica ceea ce am reușit împreună cu Ministerul Agriculturii și la nivelul altor ministere care administrează proiecte finanțate de UE.

Săptămâna viitoare avem o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Agriculturii pentru a stabili standardizarea produselor. De fapt, este o standardizare a modului de lucru, o finalizare a normelor metodologice care vor defini componenta de colaborare între companiile de leasing, AFIR sau Ministrul Agriculturii și beneficiari, astfel încât să fie foarte clar pentru toată lumea. Trebuie să punem lucrurile la punct astfel încât clienții finali să știe de la bun început ce au de făcut, unde trebuie să meargă, ce trebuie să conțină dosarul respectiv, astfel încât să avem un demers eficient și care să nu fie perceput ca fiind birocratic

 

– Care ar fi avantajele pentru clienți în alegerea unei companii de leasing, mai ales că băncile au deja experiența exercițiului financiar 2007 — 2013?

– Se conservă beneficiile pe care leasingul le oferă, și aș spune că, în primul rând, este vorba de perioada de analiză. Leasingul este un produs de oportunitate, la care clienții ar trebui să apeleze în momentul în care au nevoie de o decizie de aprobare într-un timp mai scurt decât la credit. În cazul leasingului, eu finanțez un activ pe care îl cunosc. Acest activ devine proprietatea mea. Asta înseamnă că am, în cadrul companiei, niște specialiști care știu exact ce poate activul respectiv. Orice ar fi, camion, linie de îmbuteliere, echipament medical, echipament de construcții, avem specialiști care înțeleg capacitatea activului de a genera valoare adăugată. Asta înseamnă că îmi simplifică destul de mult etapa de analiză.

Spre deosebire de credit, unde mă uit, să spunem, în proporție de 90% la ceea ce înseamnă performanța financiară a companiei, în întregul ei, aici 40% este vorba de performanța financiară a companiei și 60% mă uit la activ. Pentru că activul respectiv, având proprietatea asupra lui, îl pot recupera. Dacă, spre exemplu, din motive obiective clientul nu mai poate să performeze, l-am recuperat, l-am vândut, dar este foarte important să știu exact ce poziționare are activul în piață ca să știu cum pot să îl revând mai departe.

De altfel, la nivelul Asociației avem o prioritate din a explica leasingul și de a-i ajuta pe clienți să înțeleagă care este diferența dintre credit și leasing. Mulți clienți vin și adresează nevoi de finanțare fără să se uite un pic mai departe și să înțeleagă de ce trebuie să aleagă leasingul și de ce creditul. Noi venim și spunem: în momentul în care ai timp, ești un client de talie corporatistă, în care ai departament, ai specialiști și poți aștepta doi ani cu un proiect de cofinanțare, atunci poți să faci și credit. Dacă, în schimb, ești un fermier și ești în aprilie și în iunie intri la recoltat, părerea mea este că leasingul este cea mai bună opțiune.

Cealaltă componentă, în care putem interveni este că putem să îi spunem, spre exemplu, dacă este în agricultură, în funcție de suprafața pe care o are, ce fel de utilaj se pretează afacerii lui. Dacă ai până în 100 de hectare, se pretează un tip de combină. Nu are rost să dai 200.000 de euro pe o combină când poți să dai pe ea 50.000. Este vorba despre competența noastră de evaluare și despre o corelare între ce înseamnă exploatarea unor suprafețe agricole sau utilitatea unui activ pe care noi îl finanțăm în funcție de domeniul său de utilizare și competența noastră. Este și în interesul nostru să o facem.

 

– Dar clienții nu percep această abordare ca pe o restricționare, mai ales dacă fermierul vrea acea combină de 200.000 de euro pentru că își permite să plătească pentru ea?

– Vestea bună este că și în România începe să primeze pragmatismul și mai puțin componenta de ego. Noi, la leasing, am depășit această fază pe care am resimțit-o, în special, pe camioane. Am avut exemple în care o firmă avea un contract cu Primăria și vroia 12 camioane. Din analize, reieșea clar că nu avea nevoie de mai mult de două camioane. Și când l-am întrebat de ce vrea 12, a spus ‘păi în satul vecin e o firmă care are 10 camioane. Eu vreau 12!’. Deci astfel de lucruri s-au întâmplat, dar asta era la nivelul anului 2008. De atunci lucrurile s-au schimbat.

La autoturisme încă nu ne-am maturizat. Încă ne mai întâlnim cu mentalități în care există o componentă mai puternică de ego în detrimentul pragmatismului care să te facă să te întrebi ‘dar ce vreau eu să fac cu mașina asta?’ Chiar și mașina personală, ce valoare adăugată îmi produce mie? Da, sunt anumite domenii în care ajută la imagine, dar și aici am întâlnit situații în care oamenii spun: ‘când a venit la mine la poartă și a coborât dintr-o mașină scumpă, mi s-a părut că nu acordă atenția corectă. Mi-ar fi plăcut mai mult să văd că vine într-o mașină mai smerită ca să îmi demonstreze că pentru el contează businessul și nu imaginea’.

 

– Costurile finanțărilor în leasing pentru proiectele cu fonduri europene vor fi diferite de cele ale finanțărilor clasice?

– În materie de costuri, cel puțin pentru cofinanțarea proiectelor din fonduri europene, eu cred că nici companiile de leasing nu se vor poziționa la plafonul superior de cost al finanțării, dar îmi place să cred că nici clienții nu vor veni la negociere axați pe costul cel mai mic. Eu cred că este o chestiune de ponderare.

 

– Când estimați că vor fi acordate primele finanțări în leasing pentru proiecte cu fonduri europene?

– Părerea mea este că în toamnă. Vine perioada vacanței de vară, chiar dacă în agricultură nu este deloc vacanță. Deci eu cred că de la 1 septembrie ar trebui să fim în măsură să acordăm primele finanțări sau să ne fie foarte clar cum arată tabloul de finanțare cu proceduri, cu norme de finanțare, astfel încât 2016 să fie confirmarea zonei de așteptare care s-a creat în 2015.

 

– Cum a evoluat piața de leasing în prima parte a acestui an comparativ cu așteptările dumneavoastră?

– Anul a început bine și este în așteptările noastre. Aveam o tendință formată anul trecut, când în primul trimestru a fost o creștere foarte frumoasă, de 22%, care a surprins majoritatea jucătorilor din piață. Din păcate, trendul s-a aplatizat, în sensul că nu am mai reușit să păstrăm aceeași dinamică la nivelul pieței până la finalul anului. Diferit față de anul trecut este că am avut, de asemenea, în primul trimestru, o creștere bună care a fost confirmată ulterior. A fost ușor moderată comparativ cu acel 22% de anul trecut, dar tendința s-a păstrat și în trimestrul doi.

 

– Care a fost explicația, anul trecut, pentru acea creștere din primul trimestru?

– Probabil s-a datorat unui volum de finanțări care se acumulaseră la finalul trimestrului patru din 2013 și care s-au concretizat în primul trimestru din 2014. Cu toții am fost surprinși, mai ales că venea după o contracție a pieței în 2013. Anul acesta se pare că lucrurile se așează și ne înscriem pe o dinamică echilibrată de creștere. În primul trimestru al acestui an, creșterea a fost de 13% comparativ de primul trimestru din 2014, iar pe jumătate de an cred că se va păstra această evoluție. Unde ne dorim noi, industria de leasing, să ajungem la finalul anului, este să fim peste 2014. Așa cum se conturează acum evoluția pieței, avem toate șansele să fim undeva la 15% creștere an pe an. Anul trecut, piața a fost de 1,3 miliarde de euro, iar creșterea față de 2013 a fost de 7%.

 

– Ce domenii au atras cele mai multe finanțări în 2015?

– La nivel de piață, până acum, 77% sunt finanțări de vehicule, de toate categoriile: vehicule grele, mașini de transport persoane și utilitare de mici dimensiuni. Însă camioanele și semiremorcile țin piața. Pe echipamente se merge bine și vedem o creștere față de anul trecut. Creșterea vine pe echipamente agricole, echipamente pe roți (stivuitoarele), ceea ce înseamnă că și retailul se mișcă bine.

Pe partea de producție, prezintă interes în continuare echipamentele de prelucrare a metalelor, dar și echipamente pentru prelucrarea lemnului, care vedem că au creșteri comparativ cu anul trecut.

Leasingul imobiliar continuă să nu prezinte interes. O componentă de leasing imobiliar poate fi pentru investitori de nișă, însă este un domeniu oarecum diferit față de leasingul financiar. În imobiliare este complicată revânzarea activului, mai ales în actualele condiții de piață.

 

– În domeniul serviciilor, în special cele medicale, se apelează la finanțarea în leasing?

– Pe partea de echipamente medicale trendul s-a mai diminuat. Este o piață în care vedem că sunt acumulări de solicitări de la furnizori de servicii mari. Știm care sunt, și cred că în acest moment piața de leasing specifică finanțării echipamentelor medicale este captivă nevoilor bugetare pe care le au acești mari jucători. Și un lucru este clar: nu toți au an de an sau trimestru de trimestru un program de investiții. La noi încă nu s-a format piața de cabinete medicale. Știu că sunt programe la Ministerul Sănătății în care se vizează foarte mult această componentă de echipare corectă la nivel de medic de familie cu diverse seturi de echipamente care să le permită să aibă un act medical mult mai complet. Dar acum se vede clar că nu este format programul.

 

– Cu administrațiile publice aveți contracte de finanțare în leasing?

– Nu prea. Cred că este undeva la 1-2% din piață. La Raiffeisen Leasing avem o singură finanțare cu o municipalitate, pe transport public local, în care am finanțat niște autobuze. Nu pot să spun că pentru noi s-a conturat a fi un model de business sau să spun că, într-o analiză retrospectivă, avem sentimentul că am pierdut o oportunități în zona aceasta.

Însă eu cred că acum, la nivel de administrații locale, există dorința de a înțelege mai bine și de a accesa fonduri europene. Și atunci, implicit, leasingul, care până acum s-a regăsit ca opțiune 3 — 4, s-ar putea ca, prin precedentul pe care îl creăm cu Ministerul Agriculturii, să devină o opțiune mult mai la îndemână. Dar noi, ca și direcții tactice, nu am identificat administrațiile publice în exercițiul 2015 — 2017.

 

– Pentru perioada următoare care credeți că vor fi domeniile care vor atrage cele mai multe finanțări?

– Tradițional vorbind, este important ce se întâmplă pe piețele internaționale, dar trebuie să ne uităm mai întâi la ce poate piața noastră. Uitându-ne în urmă, de când a început să se coaguleze o competență de business în piața de leasing românească, am avut echipamente și vehicule. Și m-am uitat să văd ce se întâmplă și în regiune, și acolo tot asta se finanțează. În Europa — Franța, Italia, Germania, leasing înseamnă echipamente și vehicule. Noi nu avem pe ce altceva să mergem. Oricum, ele s-au dovedit a fi, în privința vehiculelor, centura de siguranță care îți asigură constanță în finanțări și în perioada de criză și în perioada de boom. În plus, consider, ca și perspectivă, că opțiunea inteligentă pe care ar trebuie să o aibă orice utilizator de vehicul ar trebui să meargă pe leasing. Pe echipamente, vorbim de o dispersie de risc și de componenta care vine și completează opțiunile de finanțare ale industriei de leasing. Poți să te duci pe echipamente cu succes și poți să creezi valoare adăugată pentru client, dacă știi ce fel de echipamente să finanțezi, pentru că, în final, rolul unei finanțări este de vitamină, pentru a-l ajuta pe client să își crească afacerea, pentru că, dacă îi crește lui afacerea, îmi crește și mie. Este un demers cât se poate de țintit, nu neapărat egoist, dar responsabil. Au fost vremuri în care era o viziune limitată la nivelul finanțatorului de leasing care, pentru că avea obiectiv de finanțare, dacă venea cel din comuna X și spunea ‘dă-mi 12 camioane, nu contează câte contracte am’, îi dădea 12 camioane pentru că avea buget de finanțare. Dar apoi și-au dat seama rapid că, dacă îl supraîndatorează și nu poate să susțină afacerea, în doi ani este în cădere. Dacă clientul meu e în cădere, și eu am de pierdut, pentru că profitul pe care mi-l propun îl marchez la finalul perioadei de finanțare, nu după doi ani.

În plus, leasingul are și rol de doctorie în momentul în care apare o problemă, pentru că am mult mai multe pârghii și opțiuni și competență în a gestiona o situație neplăcută pentru client. Am avut în ultimii ani o întreagă paletă de circumstanțe neplăcute pentru clienți care aveau arierate, care erau subcontractați de clienți mari care acum sunt pe unde sunt și nu și-au mai primit banii și așa mai departe. Ei erau subcontractori de bună credință, dar aveau probleme obiective. Noi am venit cu restructurări, cu reeșalonări, sau, în momentul în care nu s-a mai putut, am recuperat activul, l-am vândut și ne-am întors către client doar cu diferența. Dar noi știm și cum să vindem un activ care este reposedat.

 

– Aveți mulți din transporturi. Cum percepeți, atât dumneavoastră cât și clienții calitatea infrastructurii din România?

– Pe medie, drumurile sunt bune. Că avem nevoie de autostrăzi, de creșterea vitezei de deplasare, este o discuție foarte reală și foarte urgentă. Vedem clar producătorii auto care apelează la disponibilizări. Ei nu-și mai pot susține modelul de profitabilitate dacă pe cost de transport pierd din cauza timpului mai lung. Este o problemă generală de infrastructură și la nivel de căi ferate. Avem client finanțat, producător de locomotive, care ne-a arătat foarte clar că viteza medie de deplasare pe infrastructura de cale ferată din România este de 27 de kilometri pe oră, în Ungaria este de trei ori mai mult, de peste 90 de kilometri pe oră. Haideți să facem un calcul și să vedem ce impact are asupra costului unei tranzacții. Deci, în esență, calitatea drumurilor este bună în toată țara, cu mici excepții, în schimb dimensionarea lor și eficientizarea rutelor de transport lasă foarte mult de dorit. AGERPRES