”Este deja documentată intervenția inteligenței artificiale în zona de complianță și monitorizarea tratamentului la pacienți. De acum cred că trebuie să mergem mai departe și să înțelegem că rolul farmacistului nu se oprește în momentul eliberării medicamentelor, ci continuă în asistența medicală primară, unde alături de medicul de familie se află întotdeauna și farmacistul, într-un proces continuu de transmitere și primire de informații și monitorizare. Aici e locul unde tehnologia și aplicațiile dotate cu inteligență artificială își vor arăta cu adevărat utilitatea”, declara Florina Bonifate, Secretar General Colegiul Farmaciștilor din România în cadrul webinarului Farmacia Viitorului din 15 noiembrie.
Dedicat discutării ”Impactului tehnologiei în farmacie și optimizării procesării datelor”, webinarul Farmacia Viitorului din 15 noiembrie a analizat cum influențează progresele tehnologice activitatea farmaciștilor.
Florina Bonifate, farmacist cu o experiență practică de peste 20 de ani a vorbit despre responsabilitățile pe care le are fiecare dintre farmaciști și importanța corectitudinii informațiilor pe care le utilizează. ”Faptul că lucrăm în farmacie atrage după sine o responsabilitate importantă. Pacientul ajunge în fața noastră, în farmacia comunitară, iar noi avem obligația, conform codului deontologic, sa îi verificăm prescripția, să verificăm concordanța diagnosticului cu tratamentul și durata acestuia. Iar pentru a ne face bine treaba trebuie să avem informații corecte. Însă multitudinea de informații și de situații existente, pot crea uneori confuzii iar alteori pur și simplu pot duce la o îngreunare a întregii activități. Existența unor aplicații integrate care să ne susțină aduce beneficii importante, iar Pharmachat este o astfel de aplicație”.
Florina a prezentat și atuurile chatbotului Pharmachat, remarcând că ”oferă toate informațiile din RCP-urile produselor validate de ANMDMR, foarte repede, cu algoritm de inteligență artificială, iar ceea ce este foarte important e faptul că poți întotdeauna să verifici sursa de unde e preluată informația”. Pharmachat poate oferi răspunsuri despre contraindicații, posologii, utilizarea produsului, referințe, sau simptomele supradozajului.
Chatbotul Pharmachat lansat în vara acestui an este un produs dezvoltat de compania de tehnologie Apollo AI Technologies, un instrument digital revoluționar care oferă informații despre medicamentele autorizate în România într-un mod rapid și eficient.
Pharmachat procesează cele peste 8.500 prospecte medicale pentru toate medicamentele autorizate în țară. Utilizând acest instrument vei avea acces instant la cele peste 1,7 milioane interacțiuni dintre medicamente, iar Pharmachat poate fi un instrument esențial pentru medici, farmaciști și alți profesioniști din domeniul sănătății.
Pharmachat a fost creat de compania românească Apollo AI Technologies, specializată în dezvoltarea de aplicații profesionale bazate pe inteligență artificială, iar cu sprijinul partenerului Alphega Farmacie este pus la dispoziția tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății, în mod gratuit.