Muzeul Municipal ,,Regina Maria” din Iași va deschide, începând cu ziua de 8 martie 2023, la Galeriile ,,Dumitru I. Grumăzescu”, expoziția ,,Femei care au schimbat destine”.
Vernisajul va avea loc la ora 17:00, iar evenimentul va fi prezentat de dr. Aurica Ichim și drd. Paula Teu.
Expoziția este un omagiu adus personalităților feminine care au lăsat, de-a lungul timpului, o puternică amprentă asupra dezvoltării tuturor domeniilor de activitate.
Până pe data de 25 martie, vizitatorii vor avea prilejul să descopere portrete, documente, fotografii și obiecte de artă decorativă reprezentative pentru tematica expoziției.