Am realizat o selecție a evenimentelor la care aveți posibilitatea să participați în zilele următoare, în funcție de domeniul de interes:
SĂNĂTATE: Prim Ajutor Premedical – Acordarea primului ajutor la timp face diferența dintre viața și moarte! Serviciul Voluntar de Ambulanță dorește să contribuie la salvarea cât mai multor oameni prin instruirea populației în acordarea primului ajutor. Acest curs este destinat tuturor persoanelor fizice sau juridice, care doresc să aibă instructaj în acordarea primului ajutor premedical.
MEDICINĂ DENTARĂ: Urgențe Medicale în Cabinetul Stomatologic– Workshop dedicat medicilor stomatologi generaliști și studenților la Medicină Dentară. Temele abordate în cadrul evenimentului: Intervenția în cazul urgențelor medicale: sindrom coronarian acut, șoc anafilactic, astm bronșic, criza convulsive; Gestionarea pacientului cu sincopă sau lipotimie; Recunoașterea și intervenția în cazul unei crize de hipertensiune arterială sau a unui atac de panică ș.a.
EDUCAȚIE: Dezvoltarea socio-emoțională prin intermediul basmelor – Asociația “Inițiativă în Educație” vă așteaptă la un atelier educațional dedicat cadrelor didactice pentru a susține dezvoltarea armonioasă a copiilor pornind de la povești. În cadrul atelierului interactiv și creativ vor fi explorate modalitățile prin care magia basmelor poate susține dezvoltarea socio-emoțională a elevilor.
DIGITALIZARE: Digitalizarea României – Ziarul BURSA organizează a III-a ediţie a videoconferinţei “Digitalizarea României”, în format online. Printre subiectele dezbatute în cadrul întâlnirii vor fi: Investiţiile companiilor din ITC după doi ani de pandemie; Economia României – de la digitalizarea forţată la provocările cibernetice ale războiului Securitatea cibernetică în contextul geo-politic; Soluţiile industriei IT&C la problemele ridicate de digitalizarea forţată; Contribuţia PNRR la dezvoltarea sectorului de IT&C şi proiectele aşteptate ș.a.
ENERGIE: The Changing Energy Landscape post Russia-Ukraine – În acest eveniment, experții în energie vor analiza în amănunt implicațiile pe termen scurt și lung ale războiului – ce înseamnă acesta pentru piețele de petrol și gaze, prețuri, companii petroliere internaționale și naționale, mandate de tranziție energetică și relații comerciale de lungă durată.
—
EventsOnline.ro este platforma evenimentelor business și profesionale. Organizatorii își pot posta gratuit evenimentele pe platforma pentru ca informațiile să poată ajunge la participanți sau sponsori. Peste 15.000 de executivi, antreprenori și specialiști accesează platforma lunar pentru a căuta informații despre evenimentele de interes.
Abonează-te gratuit aici și îți trimitem periodic un sumar al evenimentelor tale de interes.
Vrei să publici evenimente organizate sau sponsorizate de organizația ta? Fă-ți un cont gratuit aici și trimite-ne evenimentele tale!