Enel România, prin companiile sale de furnizare şi distribuţie a energiei electrice, va dona suma de 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” în lupta împotriva COVID-19.
„Enel România s-a alăturat eforturilor echipelor medicale în susţinerea luptei împotriva COVID-19 şi în sprijinul vindecării pacienţilor infectaţi. Astfel, Enel România, prin companiile sale de furnizare şi distribuţie a energiei electrice, donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Naţional de Boli Infecţioase – prof. Dr. Matei Balş. Donaţia se va face asociaţiei „Societatea de Boli Infecţioase şi HIV/SIDA”, care luptă umăr la umăr alături de Institutul Naţional de Boli Infecţioase – Prof. Dr. Matei Balş împotriva COVID-19. Suma va fi folosită pentru echipamentele medicale necesare prevenirii şi controlului răspândirii virusului, precum şi pentru asigurarea mijloacelor medicale necesare tratării cât mai multor persoane”, precizează compania.
Pe de altă parte, oficialii Enel România susţin faptul că, la ora actuală, toate activităţile care implică contactul direct cu publicul au fost suspendate, oferind clienţilor canale alternative de comunicare.
De asemenea, compania a activat regimul de muncă inteligentă (telemuncă) pe termen lung pentru toate activităţile angajaţilor pentru care acest regim poate fi aplicat, cu excepţia activităţilor esenţiale care nu suportă amânare şi care sunt necesare pentru a garanta continuitatea serviciului şi securitatea sistemului electric naţional.
În plus, Enel România anunţă că a pregătit un plan de continuitate, pentru a asigura siguranţa în furnizarea de energie electrică în zonele care ar putea fi declarate „zone roşii” de către autorităţi. AGERPRES