Compania Endava a deschis a două noi birouri, la Timișoara și Brașov. Odată cu acestea, compania ajunge la șapte centre de dezvoltare software în România, după cele din Cluj-Napoca, Iași, București, Pitești și Târgu-Mureș.

Endava avea la finele lunii martie 2019 peste 2790 de angajați în sediile sale din România. Compania a început deja recrutările în câteva zone precum cea de arhitectură și dezvoltare software, testare automată, analiză de business și business intelligence în ambele orașe. De asemenea, centrul de la Timișoara acoperă și zona de service desk.

„Extinderea în Timișoara și Brașov face parte din strategia de dezvoltare a companiei noastre, Endava având deja un hub IT regional aici. Competențele inginerilor din domeniul software, calitatea facultăților cu profil tehnic și potențialul foarte bun de creștere ne-au convins să alegem Timișoara și Brașovul, pentru cele mai noi centre de livrare Endava din România”, a declarat Claudiu Constantinescu, regional manager pentru Europa Centrală la Endava.

„În Brașov vom extinde modelul de succes pe care îl avem în Pitești, prin susținerea dezvoltării comunității locale de software din primii ani de facultate și până la construirea unor cariere internaționale de succes! Acest proiect a fost întâmpinat cu entuziasm și la nivel intern, unde o parte dintre colegii din București, Iași și alte birouri au decis să se mute la Brașov, pentru a pune bazele echipei care să susțină dezvoltarea ulterioară a acestui centru”, a adăugat Roxana Cîrcu, Delivery Unit Manager al Centrelor din București, Pitești și Brașov.