își continuă expansiunea internațională și inaugurează primul showroom în Bulgaria, la Sofia, după ce în urmă cu trei luni a deschis în Ungaria primul său showroom din afara granițelor. În prezent, eMAG are 15 showroom-uri în România și trei în afara țării.

În Bulgaria sunt, în prezent, peste 400 de selleri români care fac comerț prin intermediul platformei eMAG Marketplace. Retailerul online facilitează accesul sellerilor români la alte piețe prin servicii de traducere conținut, dar și asistență în listarea produselor.

Noua unitate este situată în incinta Serdika Center, unul dintre cele mai mari centre comerciale din capitala Bulgariei. Consumatorii din Bulgaria pot acum face cumpărături direct în showroom, pot comanda online cu livrare gratuită și ridicare în aceeași zi, în showroom, sau pot face retur instant și gratuit.

Compania are în plan să mai deschidă alte trei showroom-uri în prima parte a anului viitor, potrivit reprezentanților eMAG.