Elon Musk a anunţat că primele 1.200 de sisteme de ventilaţie sunt gata din această săptămână

CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX, Elon Musk, a anunţat că primele 1.200 de sisteme de ventilaţie pentru bolnavii de COVID-19 vor fi gata de distribuire în cursul acestei săptămâni.
Pe 18 martie, Elon Musk s-a oferit să înceapă producţia de sisteme de ventilaţie pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în cazul în care se va considera că este nevoie. Medici i-au solicitat să înceapă producţia de ventilatoare pentru că numeroase spitale din SUA au nevoie de suplimentarea numărului de aparate pentru asistarea respiraţiei, pe măsură ce pandemia se extinde.
“Ne aşteptăm să avem peste 1.200 de ventilatoare gata de distribuţie în această săptămână. Partea mai grea este distribuţia, instalarea şi operarea lor”, conform unui mesaj postat de Musk pe contul său de Twitter.
Ambele companii, SpaceX şi Tesla, sunt bine pregătite pentru a produce sisteme de ventilaţie medicală. Automobilele Tesla sunt prevăzute cu sisteme de ventilaţie, încălzire şi aer condiţionat, iar inginerii companiei SpaceX au dezvoltat sisteme de susţinere a vieţii pentru capsula Crew Dragon, care va fi lansată în prima sa misiune cu echipaj uman în luna mai.
Atât SpaceX cât şi Tesla lucrează la noile sisteme de ventilaţie, conform lui Musk. Şi alte companii americane au început să producă astfel de sisteme. Duminică, spre exemplu, preşedintele Trump a dat undă verde pentru producţia acestor aparate medicale atât companiei Tesla cât şi celor doi giganţi americani ai industriei auto, Ford şi General Motors.
De asemenea, Elon Musk a mai anunţat că va începe distribuţia către spitalele care au nevoie a unui număr de 250.000 de măşti N95, pentru protecţia personalului medical. O parte dintre aceste măşti au fost distribuite deja spitalului UCLA din Los Angeles.
Alte companii, precum Foxconn, care produce piese de calculatoare şi telefoane mobile, şi-au modificat o parte din liniile de producţie pentru a fabrica măşti respiratorii şi alte obiecte medicale necesare în contextul pandemiei de COVID-19.
Un start-up italian a folosit o imprimantă 3D pentru a produce valve respiratorii pe care a anunţat că le donează spitalelor care au nevoie. În urmă cu o lună, producătorul chinez de vehicule electrice BYD a anunţat că produce 5 milioane de măşti şi aproximativ 300.000 de recipiente de dezinfectanţi pentru mâini pe zi. AGERPRES