img_6946Oameni și Companii derulează un program național de comunicare, informare și identificare a opțiunilor reale pentru reducerea și prevenirea comerțului ilicit din România.

La dezbaterea care a avut loc pe 1 noiembrie 2016 la București au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, autorităti și specialiști din domeniu, precum și reprezentanți ai sectoarelor economice afectate de fenomenul comerțului ilicit și al contrafacerii.

Au participat specialiști reprezentând Ministerul Justiției, Direcția generală a Vămilor, Asociația Industriei de Protecția Plantelor, A.N.A.F., Camere de Comerț bilaterale, Protecția Consumatorilor, IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România, companii private care activează în domenii afectate de economia subterană .

Economia subterană, comerțul ilegal, inclusiv cel cu produse contrafăcute sau piratate, au un impact semnificativ asupra veniturilor bugetare, afectează sectoare economice importante și au impact negativ asupra bugetului de stat. Prejudiciul identificat din evaziunea fiscală în România, în primele patru luni ale lui 2016, se ridică la circa trei miliarde de lei (670 milioane de EURO), conform Ministerului de Finanțe.

Programul derulat de Oameni și Companii va continua în 2017 cuprinzând dezbateri, conferințe și comunicare digitală.

“Economia subterană și comerțul ilicit – teme de securitate națională“ este un program de comunicare, informare și identificare a opțiunilor pentru reducerea și prevenirea comerțului ilicit din România.  Programul este derulat de Oameni și Companii în colaborare cu Ad Interim Consultum. Oameni și Companii este lider în soluții de comunicare directă cu comunități business și profesionale în România. Ad Interim Consultum este specializată în servicii de advocacy și relații guvernamentale la nivel național și european.