Deprecierea leului față de euro se va accentua anul acesta comparativ cu 2020, iar Banca Națională a României (BNR) va opera o nouă tăiere a dobânzii cheie, până la nivelul de 1%, anticipează analiștii fintech-ului Ebury.

„Împărtășim opinia altor instituții financiare că tendința de depreciere a leului se va accentua. În primele șase luni din 2021 ve­dem cursul trecând de pragul de 4,9 lei/euro, în condițiile în care BNR va permite o ușoară depreciere a monedei. În 2020, deprecierea leului a fost de 1,8%, dar credem că trendul de depreciere va fi mai accentuat anul acesta“, anticipează Alin Latu, FX Senior Corporate Dealer.

Sunt prognoze care vin în condiţiile în care, în 2020 leul s-a devalorizat cu doar 1,9% faţă de euro, dinamică ce s-a manifestată în primele patru luni ale anului, iar devalorizare a constantă, fără mişcări bruşte în piaţă.

„Dar nu la fel s-au petrecut lucrurile în Europa de Est. În Polonia, zlotul a pierdut 6% faţă de euro la începutul pandemiei, în Cehia coroana a pierdut mai mult de 12%, iar forintul ungar a pierdut mai mult de 10%. În timp ce ţările vecine au suferit de pe urma pandemiei, leul a fost foarte stabil, cu ajutorul Băncii Naţionale care a intrat constant în piaţă”, a spus Alin Latu.

Din punctul său de vedere, cel mai bun lucru pe care guvernatorul BNR l-a făcut în ultimii ani a fost să controleze extrem de bine lichiditatea din piaţă a leului, iar intervenţiile sale au fost de foarte mare ajutor anul trecut. „De asemenea, merită menţionat că în mai 2020 Banca Naţională a României a cheltuit mai mult de un miliard de euro doar într-o lună pentru a ţine rata de schimb”, a adăugat Alin Latu.

Economia României va recupera complet căderea provocată de pandemia Covid-19 în anul 2022, a punctat Alin Latu, acesta bazându-şi afirmaţia pe scăderea de anul trecut a PIB-ului ţării noastre şi pe creşterea prognozată pentru acest an de instituţiile financiare.

„Economia României a scăzut cu mai mult de 5,5% anul trecut, iar rata şomajului a crescut cu 6% în 2020. Instituţiile financiare şi-au actualizat previziunile pentru revenirea economică a ţării noastre, iar în acest moment cele mai multe văd o creştere de 4%. Principala întrebare pentru România nu a fost dacă recuperarea va fi în formă de V, ci cât de mult îi va lua economiei până să ajungă la nivelul din 2019. Şi având în vedere scăderea de anul trecut şi creşterea prognozată pentru anul acesta, înseamnă că economia va atinge nivelurile pre-pandemie în 2022”, a mai spus Alin Latu.

Este o creştere cu un ritm mai redus decât a altor ţări din Europa Centrală şi de Est, în primul rând pentru că deficitul de cont curent al României este în prezent la 5%, în timp ce pentru alte ţări din estul Europei este aproape de 0%, spune specialistul de la Ebury, punctând că acest fapt a dus la un rating al riscului de ţară mai nefavorabil pentru ţara noastră, ceea ce generează mai multă precauţie din partea investitorilor.