Douăzeci de limbi noi, între care și româna, au fost introduse în aplicația de traducere vizuală a Google

google-traducatorGigantul american Google a anunțat că a adăugat 20 de limbi naționale noi la aplicația sa de traducere instantanee bazată pe camera foto din telefonul mobil.

Prin urmare, aceasta aplicație funcționează acum în 27 de limbi și constă în “filmarea” cu telefonul a unui text, panou, meniu de restaurant și traducerea automată a conținutului. Textul este tradus în timp real în limba aleasă, fără a fi nevoie de o conexiune la internet. De asemenea, Google încearcă să creeze o opțiune de traducere vocală “mai rapidă și mai flexibilă” ca instrument al “Google Translate”. Aplicația permite și efectuarea de traduceri de text din imagini foto, serviciu care este deja disponibil în 37 de limbi.

Traducerea vizuală instantanee a început cu șapte limbi: engleza, franceza, germana, italiana, portugheza, rusa și spaniola. Noile limbi introduse de Google sunt bulgara, catalana, croata, ceha, daneza, olandeza, filipineza, finlandeza, maghiara, indoneziana, lituaniana, norvegiana, poloneza, româna, slovaca, suedeza, turca și ucraineana. Tehnologia folosită face apel la inteligența artificială pentru a recunoaște forma literelor și a le disocia de decor.

“Mai mult de jumătate din conținutul de pe Internet este în limba engleză, dar numai 20% din populația lumii vorbește această limbă”, a declarat managerul de producție de la Google, Barak Turovsky, care a subliniat că nevoia de mai bună comunicare și de căutare a informațiilor necesare din zilele noastre a determinat căderea parțială a barierelor lingvistice. AGERPRES