Două noi lucrări semnate de Adrian Ghenie, scoase la licitaţie de Artmark

Două lucrări de mari dimensiuni semnate de Adrian Ghenie“Nova” şi “Untitled” – vor fi scoase la vânzare, pe 18 februarie, la licitaţia de artă contemporană organizată de Artmark, la preţul de pornire de 50.000 de euro, respectiv 40.000 de euro. Lucrarea “Nova” este estimată la 50.000-75.000 de euro, iar “Untitled” – la 40.000-60.000 de euro.

Artmark arată că, potrivit unui raport realizat de Artprice, Adrian Ghenie are 136 de lucrări vândute la marile case de licitaţii din întreaga lume cu un total de 88 de milioane de dolari vânzări, ocupând locul 44 în top 1.000 al artiştilor contemporani internaţionali.

În cadrul licitaţiei vor fi puse în vânzare şi două creaţii semnate de Constantin Brâncuşi. Lucrarea “Le Crocodile” şi fotografia “Cap de fată” (“Premiere pierre directe”) vor fi scoase la vânzare la preţul estimativ de 3.000-5.000 de euro, respectiv 5.000-10.000 de euro.

Între lucrările scoase la vânzare la sume estimative ridicate se mai numără: sculptura “Cavalerul negru” de Costin Ioniţă, la 30.000-40.000 de euro; picturile “Case vechi şi case noi” de Andrei Cădere, la 12.000-18.000 de euro; “Portret de copil” de Corneliu Baba, la 10.000-16.000 de euro; “Călătorie” de Sabin Bălaşa, 5.000-9.000 de euro; “Femeie cu dantelă” de Gheorghe Fikl, la 6.000-9.000 de euro. AGERPRES