Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) prezintă principalele concluzii ale experților din piață prezenți la dezbaterea lunară ”Pulsul Pieței Financiare”. Invitații au discutat despre direcțiile pe care le-au urmat piețele, atât la nivel global, cât și local, despre schimbările din piața de capital din România și care sunt așteptările pentru anul 2021.

Cristian Popa, CFA, Membru Consiliul de Administrație, BNR:

<<Să nu datorezi niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poți plăti ușor>> spunea Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naționale a României. Cuantumul pe care îl poți “plăti ușor” este mai mare atunci când ești listat la bursă, când poți emite acțiuni noi pentru a suplimenta capitalul propriu, când poți arată băncii că ai investitorii alături. Listarea la bursă crește credibilitatea în fața bancherilor: dezvoltarea companiilor prin piața de capital, accesul la capital de investiții, dar și transparența ce vine la pachet aduc și o creștere a capacității de finanțare, a accesului la credit bancar.

Peste 7 milioane de români investesc de fapt la bursă. Pentru ca o parte din economiile lor pentru pensionare sunt investite în companiile listate la bursă. Mulți români poate nu își dau seama, dar când cumpără unele produse, de exemplu petroliere (Petrom), unele servicii bancare (BRD, Banca Transilvania și Patria), unele servicii medicale (Medlife) sau de alimentație publică (restaurantele KFC), unele utilități publice (Electrica, Transgaz, Transelectrica, Romgaz) sau unele servicii de telefonie (Digi), de fapt cumpără de la o companie la care sunt chiar ei acționari, pentru ca dețin indirect acțiuni prin intermediul fondurilor private de pensii.

Educația este baza pe care se construiește viitorului, iar când vine vorba de educație financiară BNR este acolo, educă tinerii cu privire la activitățile sale: peste 200.000 de elevi au fost vizitați de colegii mei în ultimii 5 ani.

 

Dragoș Manolescu, CFA, Director General Adjunct, OTP Asset Management:

Am văzut în această perioadă o întoarcere a fluxurilor de capital către piețele emergente, iar acest lucru poate fi remarcat și dacă ne uităm la Bursa de Valori București, principalul indice înregistrând o creștere de peste 8% în luna noiembrie. Am observat o reacție violent pozitivă după toate anunțurile legate de apariția unui vaccin. În ultimii 10 ani, la BVB nu s-a înregistrat în luna noiembrie o creștere atât de mare precum cea din 2020. Totodată, Ministerul de Finanțe a reluat Programul Fidelis, un lucru pozitiv și pentru bursă. Cei interesați își deschid conturi la brokeri și de asemenea pot investi o parte din bani direct în acțiuni. Ne-am dori să vedem o migrare sau cel puțin o diversificare a celor care investesc doar în obligațiuni, depozite bancare sau titluri de stat și către zona de acțiuni pentru că pe termen mediu și lung, pentru a ”bate” inflația, acțiunile sunt instrumente care nu trebuie să lipsească din portofoliul investitorilor.

 

Cosmin Mizof, CFA, Head of Risk Management, Certinvest:

Este dificil să precizăm ce se va întâmpla anul viitor când facem prognoze privind direcția pe care o vor urma piețele. Lucrurile par a urma o traiectorie bună odată cu veștile îmbucurătoare legate de apariția vaccinului, dar să nu uităm că în piețele de capital ești întotdeauna la o distanță foarte mică de următorul eveniment neașteptat. Cred că singurul răspuns pe care îl putem da este diversificarea, să fim disciplinați în demersul nostru investițional, să economisim și să investim în mod regulat. Vedem în piața de capital românească un interes crescut al investitorilor față de companii mici sau nou intrate pe bursă. Daca ne referim la performanța indicelui BET, observăm că a venit din segmentul companiilor mici unde TeraPlast, Medlife și Nuclearelectrica ocupă podiumul, cu un procent total de 6% din componența indicelui BET. Un risc posibil pentru investitori, important de urmărit este cum vor reacționa companiile în momentul în care se va ridica moratoriul existent în prezent legat de plata dobânzilor și creditelor bancare.

 

Irina Răilean, CFA, Head of Research, BT Capital Partners:

Rezultatele financiare aferente trimestrului trei au adus și surprize pozitive din partea unor companii chiar mai afectate de criză decât se credea inițial. Pentru trimestrul patru ne așteptăm la o creștere din partea  companiilor din sectorul energetic, prezente în număr mare și în piața de capital din România, însă nu la nivelul pre-pandemie. Va exista în continuare presiune pe rezultatele financiare din cauza unui consum mai redus pe fondul restricțiilor de a ieși la restaurante și a faptului că în continuare mulți angajați lucrează de acasă.

 

Daniela Șerban, Președinte & Co-fondator ARIR:

Acest an ne-a arătat că volatilitatea poate prinde noi dimensiuni și, dacă o scădere a piețelor globale cu 30% părea imposibilă la începutul acestui an, februarie și martie ne-a demonstrat că -30% se poate întâmpla când avem o situație de această magnitudine. A fost un an dificil, plin de provocări și imprevizibil și singura constantă este că trebuie să economisim sau, și mai bine, să investim, dacă suntem în această etapă. Singura regulă care se păstrează este să gândim pe termen lung și să investim constant.