Dezvoltatorii imobiliari construiesc în acest moment peste 25.000 de locuinţe care urmează să fie finalizate în acest an în principalele oraşe ale României, potrivit unui raport de piață realizat de compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker România. Brokerii estimează că preţurile vor continua să crească în acest an cu 5-7%.

Aproape jumătate dintre locuinţele aflate acum în diferite stadii de construcţie sunt amplasate în Bucureşti şi împrejurimi. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 7.200 de unităţi (59,5%), sunt reprezentate de locuinţe mass market, adică proiecte rezidenţiale amplasate în zonele mărginaşe ale oraşului sau în interiorul marilor cartiere, care pun pe piaţă locuinţe cu suprafeţe mai mici sau similar comparativ cu cele ale locuinţelor vechi şi care sunt incluse în proiecte care oferă un număr limitat de facilităţi.

Anul în curs confirmă şi consolidarea segmentului middle market, aproximativ 4.500 de locuinţe incluse în proiecte rezidenţiale cu amplasament mai bun, în interiorul inelului median al Bucureştiului, în zona de nord a oraşului sau în apropierea marilor centre de afaceri, urmând a fi livrate în 2017. Aceste proiecte sunt formate din locuinţe cu suprafeţe similare sau mai mari comparativ cu ale apartamentelor vechi, cu finisaje peste medie şi cu facilităţi variate puse la dispoziţia viitorilor locatari.

Adiţional, aproximativ 500 de locuinţe premium şi de lux ar urma să fie livrate în acest an în Bucureşti şi împrejurimi. În 2016 au fost finalizate 10.022 de locuinţe în regiunea Bucureşti – Ilfov potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Preţurile medii de tranzacţionare se situează între 800 şi 1.000 de euro pe metru pătrat pe segmentul mass market, între 1.200 şi 1.700 de euro pe metru pătrat pe segmentul middle market şi peste 2.000 de euro pe metru pătrat pe segmentul premium.

A doua piaţă rezidenţială după dimensiuni din România este reprezentată de Cluj – Napoca şi împrejurimi, în special Floreşti. Datele Coldwell Banker România arată că aproximativ 4.200 de locuinţe ar urma să fie livrate la nivel regional în 2017, cea mai mare parte (80%) a unităţilor aflate în dezvoltare în Cluj – Napoca adresându-se segmentului middle market, în timp ce cele aflate în dezvoltare în Floreşti ţintesc în special cumpărătorii mass market. Oferta nouă pusă pe piaţă înregistrează ritmul foarte bune de vânzări, cu un grad general de absorbţie de peste 90% până la livrarea proiectelor.