Asociația Ateliere Fără Frontiere împreună cu Centrul pentru Legislație Non-profit (CLNR) și Fundația Civitas vă invită la dezbaterea din data de 14 decembrie, orele 09.00-13.00, cu tema Achiziții cu impact social și de mediu. Situația actuală, soluții pentru viitor, adresată autorităților publice și contractorilor de servicii publice.
În cadrul dezbaterii, organizatorii propun următoarele teme de discuție:

  • Situația actuală a cadrului și practicilor din domeniul achizițiilor care pot crea un impact social și de mediu.
  • Rolul contractelor rezervate și al clauzelor sociale în sprijinirea actorilor economiei sociale privind integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dificultăți. Stadiul actual al aplicării acestor clauze. Legislație, aplicare, provocări și soluții.
  • Oportunități și acțiuni necesare în aplicarea eficientă a criteriilor sociale și de mediu în achizițiile publice.
  • Modele și exemple de bună practică de la nivel național și european în contractarea întreprinderilor sociale de inserție și a unităților protejate.
  • Soluții pentru creșterea numărului de achiziții responsabile social în România.

Sunteți așteptați cu soluții și aspecte practice la acest eveniment, la care vor participa reprezentanți ANAP, reprezentanți ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, experți din sectorul public și privat, dar și invitați din sectorul economiei sociale. Numărul de locuri este limitat, pentru înscriere, așadar este indicat să completați formularul următor până la data de 12 decembrie: https://forms.gle/TgKZ1aF51uMfP3EB7. Ulterior vi se va comunica agenda finală și locația.

Pentru orice întrebări și eventuale clarificări vă rugăm să vă adresați către Beatrice Manole, Coordonator Advocacy la Asociația Ateliere fără frontiere.