Deputatul Andreea Paul acuză ANAF că a introdus o serie de “excese” procedurale care cresc sarcina birocratică a firmelor mici

paul andreeaPrim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul susţine că ANAF a introdus o serie de “excese” procedurale care cresc sarcina birocratică a firmelor mici şi a celor nou-înfiinţate care depăşesc plafonul de scutire a plăţii TVA.

“Este vorba despre Ordinul nr. 3841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 088, care a fost modificat şi care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Noul formular însoţeşte cererea 098 şi reprezintă o declaraţie pe proprie răspundere pentru evaluarea de către ANAF a ‘intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA'”, a explicat Andreea Paul.

În opinia sa, procedura de evaluare a chestionarului ce cuprinde 18 întrebări la care trebuie să răspundă agenţii economici este neclară, iar “liberul arbitru al fiscului se poate transforma uşor în abuz”. “Stranie mi se pare, totodată, solicitarea fiscului ca firmele care depăşesc plafonul de scutire a plăţii TVA de 220.000 lei şi urmează să devină plătitoare de TVA conform legii să li se solicite dovada că au ‘intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice’. Însăşi atingerea acestui plafon este o dovadă”, a punctat deputatul liberal.

Andreea Paul consideră “nejustificată” şi solicitarea de către ANAF a dovezilor legate de studii ale asociaţilor şi administratorilor, dar şi alte venituri obţinute în afara firmei. “Excesiv birocratică este şi recompletarea şi redepunerea dosarelor la fisc odată cu orice modificare apare în organizarea firmei, oricât de mică, fie că e vorba de modificarea sediului sau a acţionarilor sau a administratorilor. Inutilă şi indiscretă pentru ANAF mi se pare şi solicitarea dovezii contractelor încheiate cu angajaţii firmei, o sarcină care revine ANOFM şi nicidecum ANAF”, a precizat Paul.

Deputatul liberal consideră că ordinul “complică” viaţa firmelor corecte şi deschide “banda mai largă pentru evazionişti”, iar pentru lămurirea acestor chestiuni a depus luni o interpelare parlamentară către ANAF prin care a cerut lămuriri şi corecţia “exceselor” birocratice inutile. AGERPRES