O echipă de psihologi din Iași de la Sistem ECO, condusă prof.univ.dr. Ticu Constantin (director al Școlii Doctorale de Psihologie, Univ. A.I. Cuza – Iași) realizează un studiu științific pentru a identifica „starea de spirit” a angajaților din România.
Astfel, prin proiectul „Impactul COVID 19 asupra muncii și a viitorului profesional” se urmăresc mai multe dimensiuni, percepții și așteptări ale angajaților români, atât față de situația actuală de criză, cât și față de viitorul economic și profesional.
Datele provizorii obținute de psihologii organizaționali ieșeni arată tendințe surprinzătoare legate de modul în care românii par să reacționeze la această situație de criză. Astfel, principala tendință a angajaților români, fie că lucrează de acasă, fie de la sediul serviciului, este de a aborda cu optimism situația dificilă în care se află în acest moment întreaga economie.
În primul rând, o treime din cei chestionați (34%) afirmă că le-a fost ușor și foarte ușor să se adapteze la noua situație generată de criza COVID 19. De partea cealaltă, 21% au declarat că le-a fost greu și foarte greu să se adapteze la aceste schimbări. Referitor la părerea pe care o au românii față de ei înșiși în acest moment, 65% sunt convinși în mare și foarte mare măsură că pot face față eficient unor întâmplări neprevăzute. Un procent chiar mai mare (74.8%), consideră că pot rezolva majoritatea problemelor dacă depun efortul necesar. Procente de simliare (aprox 60%) se înregistrează și atunci când sunt întrebați dacă își păstrează calmul și dacă se consideră o persoană optimistă.
Chestionați cu privire la cum se simt în acest moment, marea majoritate se consideră implicați, optimiști și hotărâți. În același timp, autoevaluarea cea mai pregnantă este legată de curiozitate. Angajații români apreciază ca în următoarele 4 săptămâni lucrurile vor rămâne la fel (70%), însă respondenții se așteaptă ca în următoarele 3 luni situația să evolueze spre bine (52%), iar în 6 luni până la un an de acum înainte lucrurile să revină la normal, adică starea inițială crizei COVID 19 (85%).
Din punct de vedere profesional, 82% dintre respondenți se așteaptă ca firma / instituția în care lucrează să își reia activitatea după ce încetează criza pandemică. Interesant este, însă, faptul că sacrificiile pe care sunt dispuși să le facă pentru ca firma să nu dea faliment se referă doar la faptul că ar accepta să muncească o oră pe zi în plus (66%) sau câteva ore în plus (49%). În schimb, marea majoritate nu vor accepta nici un fel de diminuare a salariului (niciuna din variantele de scădere -10, -20 sau -30%) și categoric nu vor accepta să lucreze o lună fără a fi plătiți (92%)!
În acest sens, profesorul universitar dr. Ticu Constantin, partener principal al ”Sistem ECO” și cel care conduce acest studiu, afirmă că „aceste rezultate sunt oarecum surprinzătoare și încurajatoare în același timp fiindcă, din datele preliminare pe care le avem acum, românii dovedesc multă forță interioară în aceste momente de criză. Totuși, faptul că oamenii se simt în foarte mare măsură curioși față de ceea ce urmează ne poate indica un risc de a-și pierde la un moment dat energia interioară de a face față la tensiunile psihice create de criză”. Aceste percepții optimiste ar putea fi influențate parțial și de faptul că majoritatea celor care au participat până acum la studiu sunt mai degrabă persoane tinere, cu vârsta cuprinsă între 20 si 62 de ani, dar cu o medie de vârstă apropiată de 40 de ani (38,6 de ani).
Proiecțiile legate de așteptarea momentului de îmbunătățire a lucrurilor ne dau și dimensiunea „răbdării” pe care o au românii. „Chiar dacă în acest moment starea de spirit a angajaților români este la cote ridicat pozitive, ne așteptăm ca în maxim 4 săptămâni ea să se degradeze dacă situația obiectivă a acestei crize nu se îmbunătățește”, afirmă psihologul Teodor Răileanu-Olariu, partener Sistem ECO în acest studiu psihologic.
Datele preliminare au fost colectate în perioada 4-10 aprilie 2020 prin chestionare aplicate on-line pe câteva sute de angajați (date în continuă actualizare). Studiul urmărește, de asemenea evoluția în timp a acestei stări de spirit a angajaților români prin reaplicarea chestionarului la intervale regulate de timp, datele obținute urmând a fi transmise publicului.
Link-ul pe care se pot reactualiza informațiile este
https://tinyurl.com/Impact-C19-aprilie2020.