“Despre oameni. Dincolo de cifre” – aceasta este tema campaniei dezvoltate de echipa de marketing a Deloitte România împreună cu grupul de comunicare WOPA, pentru a marca aniversarea a 30 de ani de activitate în țara noastră a celei mai mari și mai vechi organizații de servicii profesionale din lume. Campania a fost lansată în prima parte a anului, pe 23 martie 2022, continuă până la finalul acestui an și se adresează comunității de business – clienți, colaboratori, parteneri, asociații de business-, instituțiilor din mediul public, angajaților și comunității Deloitte Alumni.
De la cinci angajați care aveau biroul într-un apartament și lucrau pentru trei clienți, în 1992, Deloitte România numără astăzi aproximativ 3.000 de profesioniști în toate cele nouă entități prin care este prezentă în țara noastră. De-a lungul acestor trei decenii, experții săi au contribuit la succesul a sute de tranzacții – inclusiv la mai mult de jumătate din tranzacțiile de peste 1 miliard de euro – , la definirea strategiei naționale în domenii precum programarea fondurilor europene și tranziția energetică, la reforma fiscalității naționale, la introducerea noilor standarde de raportare financiară, de auditare și de evaluare, la procese de structurare și reorganizare a businessurilor, atât în perioade de creștere, cât și în perioade de criză, la tranziția companiilor spre digital și sustenabilitate, precum și la elaborarea legislației și a politicilor publice prin intermediul contribuției voluntare la activitatea asociațiilor de business.
La baza tuturor performanțelor stau, însă, oamenii și relațiile de încredere dezvoltate în toată această perioadă cu clienții, colaboratorii, partenerii și angajații firmei, astfel încât tema campaniei aniversare de 30 de ani este “Despre oameni. Dincolo de cifre/ About people. Beyond numbers”.
“Am pornit în acest proiect de la o cercetare în rândul colegilor și al clienților, legată de modul în care ei definesc Deloitte și istoria noastră de 30 de ani. Concluzia a fost că, deși cifrele sunt elementul omniprezent în viețile noastre profesionale, relațiile profund umane, bazate pe încredere, pe care le construim în fiecare zi atât cu clienții noștri, cât și între noi, reprezintă aspectul care ne diferențiază în peisajul serviciilor profesionale. Astfel, am definit conceptul aniversar pe baza căruia am dezvoltat, împreună cu grupul de comunicare WOPA, ideea creativă a campaniei”, declară Ruxandra Băndilă, Marketing and Business Development Director, Deloitte România.
Dezvoltată de grupul de comunicare WOPA și de echipa de marketing a Deloitte România, campania aniversară “Despre oameni. Dincolo de cifre” transpune mesajele-cheie în elemente precum identitatea vizuală aniversară – logo, key visual -, video-manifest, pagina dedicată pe site-ul Deloitte România, serie video de interviuri cu angajați pe teme centrale proiectului aniversar, semnătura electronică și screen saver pentru angajați. Canalele de comunicare folosite în campanie includ mass-media, social media, evenimente dedicate clienților și angajaților, precum și canale de comunicare internă. De asemenea, toate proiectele editoriale speciale și evenimentele Deloitte din acest an se desfășoară sub umbrela aniversară.
“Deloitte România se remarcă printr-o abordare centrată pe oameni și pe relațiile dintre aceștia, elementele-cheie pentru succesul unui proiect de business. Întotdeauna oamenii și modul de abordare fac diferența dintre o relație de business «rece» și una în care expertul devine un partener de încredere. Acest aspect ne-a inspirat în procesul creativ pentru această campanie prin care ne-am dorit să arătăm cum Deloitte, de 30 de ani, folosește cifrele nu ca să explice, ci ca să construiască alături de clienții săi. Am ales să spunem povestea Deloitte prin intermediul metaforei spiralei lui Fibonacci, care relevă frumusețea de dincolo de cifre și care, prin forma sa, indică ideea de dezvoltare constantă prin conexiunea elementelor care o alcătuiesc, de echilibru natural”, declară Andra Țivichi, Group Account Director, WOPA.