Pandemia și conflictul armat din Ucraina au afectat și piața românească de capital, caracterizată, în ultimii ani, de o volatilitate crescută, după cum arată Daniela Șerban, Fondator și  Preşedinte al Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii (ARIR), într-un interviu pentru platforma GlobalManager.ro.

Explicația: În principiu, bursele de valori sunt afectate atât de condițiile macro-economice, cât și de factori geopolitici, precum și alte trenduri care apar în diverse sectoare sau în diverse companii. Altfel spus, niciodată o bursă nu poate stagna, este mișcată fie în sus, fie în jos.  Întâmplarea face că, în ultimii  ani, au fost fenomene mai puternice, care au determinat o volatilitate crescută. Analizele băncilor internaționale dovedesc că, în ultimii 100 de ani, bursele au avut scăderi puternice, dar de scurtă durată, fie că a fost vorba de cele două războaie mondiale sau alte fenomene de magnitudine globală. Însă aceste scăderi au fost întotdeauna pe perioade foarte scurte, în medie de 15 zile. Odată produs un astfel de fenomen puternic, fie că vorbim de criza Lehman Brothers, de pandemie sau de izbucnirea războiului, bursele au o reacție puternică, doar pentru că sunt ghidate de frica investitorilor de a nu pierde  bani. Acest sentiment de frică alimentează și scăderile ulterioare, pentru că odată început trendul descendent, tot mai mulți investitori îl observă și încep să-și vândă acțiunile.”

O piață ghidată de emoții

Potrivit Danielei Șerban, a doua principală emoție care ghidează piețele de capital este ”lăcomia”, cea care determină bulele de creștere: ”Odată ce o piață crește, tot mai mulți investitori observă acest trend și vor să beneficieze de această creștere. De aceea, revenirea după perioadele de volatilitate, în cazul pandemic, a fost foarte rapidă, chiar într-o lună-două; în cazul războiului, situația nu este similară, deoarece consecințele acestui eveniment se dovedesc a fi mult mai serioase.”

În ultimii 23 de ani, creșterea a fost în medie de12 procente

”În pandemie, care a stârnit foarte multă îngrijorare la început, s-au găsit rapid soluții sau s-au clarificat anumite detalii necunoscute la început. E bine să observăm tendințele pe termen scurt și să avem cunoștință de ele, însă dacă investim pe termen lung, tendința piețelor este una de creștere. Fie că ne raportăm la piața americană din ultimii zeci de ani sau chiar o sută de ani, fie că vorbim de piața noastră de capital, unde datele arată că din 1998 până anul trecut, piața a crescut în medie cu 12 procente, dacă ne referim la indicele principal BET”, a mai arătat liderul Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii .

Bilanț ARIR, la patru ani de la înființare

Patru ani însumează istoria ARIR: ”Totul a început de la o idee susținută de un grup de profesioniști din piața de capital, de a îmbunătăți transparența companiilor, dar și relația pe care acestea o au cu investitorii. De la cei 12 membri care au fondat ARIR, organizația a crescut foarte rapid, an de an, ajungând la aproape 40 de membri, coagulând astfel  profesioniști din companiile listate la Bursa de Valori București, companii interesate de listare, consultanți. Anul acesta, asociația a trecut printr-un proces de rebranding, iar noua identitate vizuală am prezentat-o în cadrul Forumului Anual, organizat în 17 iunie. Tot atunci am publicat prima agendă de advocacy, care include un raport de monitorizare a agendelor legislative ale asociațiilor similare din țări vecine cu piețe de capital emergente și piețe de capital dezvoltate.”

Printre realizările ARIR: ”Am devenit o voce activă a pieței de capital și, odată cu agenda de advocacy, vom fi mai activi în promovarea rolului pieței de capital ca finanțator al companiilor românești. Această voce vine și prin prisma companiilor listate, care acționează ca un promotor și exemplu de urmat pentru companiile care își doresc să se finanțeze prin instrumentele pieței de capital.”   

Proiectele prezente ale ARIR

După cum a explicat Daniela Șerban, încă de la înființare, ARIR și-a propus să susțină dezvoltarea pieței de capital și a dezvoltat indicatorul VEKTOR, care măsoară și  încurajează companiile să comunice mai bine cu investitorii: ”Metodologia VEKTOR a fost elaborată de ARIR în colaborare cu un grup extins de specialiști locali și internaționali (analiști financiari, profesioniști în IR, consultanți și profesori), pentru a include așteptările investitorilor instituționali și individuali, și este revizuită anual.”

Cinci domenii prioritare de activitate

Activitatea asociației se axează pe 5 direcții: comunicare, reglementare, recunoaștere, prezentare și dezvoltarea pieței de capital.

”Dincolo de încurajarea bunelor practici în comunicarea cu investitorii, ne implicăm activ în a conecta companii și investitori. De asemenea, avem un dialog constant cu autoritățile locale și europene, pentru a fi în linie cu modificările legislative și o direcție importantă este cea de educație și formare a profesioniștilor din IR – relația cu investitorii. Astfel, acordăm o atenție deosebită recunoașterii realizărilor celor mai buni, premiind performanța companiilor listate, în cadrul Galei anuale ARIR. La începutul acestui an, am inventariat problemele legislative și politicile publice percepute în activitatea membrilor ARIR din domeniul pieței de capital. Cele mai frecvente dificultăți întâmpinate de membrii ARIR au fost coagulate în jurul unei agende de priorități legislative pentru următorii trei ani”, a mai explicat reprezentanta ARIR.

Direcțiile de acțiune de pe agenda ARIR de priorități legislative

Daniela Șerban a enunțat și principalele direcții de acțiune ARIR, pentru atingerea obiectivelor asociației:

  1. Scurtarea la jumătate a duratei operațiunilor de majorare de capital și a altor operațiuni corporative pentru companiile listate;
  2. Reducerea birocrației pentru emitenții de acțiuni și obligațiuni, precum și eficientizarea dialogului inter-instituțional pentru unificarea platformelor de raportare și evitarea dublării raportărilor financiare și non-financiare;
  3. Reflectarea rolului pieței de capital de finanțator al economiei, infrastructurii, bugetului și reformelor în programele, strategiile și politicile de guvernare, atragerea de noi emitenți la Bursa de Valori București din rândul IMM-urilor cu potențial de dezvoltare și scalare a afacerii, și de noi investitori de retail prin educație financiară.

Soluții pentru sporirea atractivității investițiilor la bursă pentru români

”România a revenit la capitalism de 30 de ani și suntem încă la primele generații de antreprenori și investitori. Consider că este importantă educația financiară și antreprenorială, care ar trebui începută încă din clasele primare. Susținem această inițiativă prin Asociația VERTIK pentru viitor, respectiv proiectul VERTIK Junior, proiect despre copii, despre contribuția lor viitoare la dezvoltarea economică și socială a țării lor. Foarte multe entități private au finanțat evenimente și au avut inițiative în aria educației financiare și antreprenoriale. Însă, procesul de  schimbare a gândirii și a comportamentului adulților este unul de durată. Este bine că începem să punem semințe pentru generațiile viitoare,  care să deprindă încă de la primele utilizări ale banilor și investițiilor cum se fac și cum se gestionează corect cele două. Un rol important l-au avut în ultimii ani și grupurile de investitori coagulate prin rețelele  sociale, care au adunat în jurul lor comunități sau au oferit consultanță, mentorat în zona investițiilor”, a explicat Șerban.

Abordarea „de la om la om” face diferența

În opinia acesteia, abordarea „de la om la om” a făcut diferența: ”Din acest an, avem și o zi națională a educației financiare, care a fost votată în Parlament,  o ocazie deja ca în școli să se vorbească despre bani și investiții. Sigur că nu ne putem compara cu America, unde visul oricărei companii  este să fie listată la bursă, însă ne aflăm pe acest drum. Anul trecut a fost un an record de tranzacții care au avut loc la Bursa de Valori București, atât prin prisma companiilor care au listat acțiuni cât și a celor care au emis obligațiuni. Pe scurt, bursa s-a dezvoltat, este pe un trend ascendent, în acest sens.”

Și ar mai fi loc de creștere, deoarece numărul investitorilor este în jur de 100.000, față de peste un milion în Polonia, la o populație sigur mai mare, dar nu cu mult.

În ceea ce privește abordarea „de la om la om”, Daniela Șerban spune că au fost diverse studii realizate în România, care susțineau că românii își bazează deciziile de investiții pe recomandările prietenilor, astfel că este important ca tot mai mulți români să ajungă să devină investitori și să-și aducă și apropiații în această comunitate, aceasta putând fi soluția ca investițiile la bursă să devină mai atractive pentru români și pentru a crește încrederea populației în acest instrument financiar.