Daniel Constantin: “România poate produce alimente pentru 35 de milioane de locuitori”

constantin_daniel1România nu este doar o ţară care produce pentru a-şi acoperi nevoia la nivel naţional, ci un jucător important la nivel european şi mondial şi poate produce alimente pentru 35 de milioane de locuitori, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

“Faptul că în 2050 vom avea 9 miliarde de locuitori poate fi o îngrijorare, dar eu cred că ar trebui să vedem acest lucru nu ca o îngrijorare ci ca o provocare pentru noi toţi în a produce mai mult şi a beneficia de această oportunitate pe care o avem. România poate să joace un rol important aici. Cred că poate să producă, nu aşa cum spun, din păcate, mulţi politicieni, care prind informaţiile din mass media sau din alte zone nefundamentate, pentru 80 de milioane de locuitori, dar pentru 35 de milioane de locuitori cu siguranţă poate să producă, dar mai avem de lucru în creşterea acestei producţii”, a explicat ministrul Agriculturii.

În opinia acestuia, provocarea pentru România este de a integra materia primă şi de a exporta produse procesate, iar experţii Băncii Mondiale au stabilit o ţintă în strategia agricolă pe termen lung, respectiv ca până în 2030, 80% din exporturile de produse agricole ale României să fie de produse procesate.

“Mă bucur că experţii Băncii Mondiale care au lucrat la această strategie (n.r. strategia agricolă pe termen lung) şi-au propus ca, până în 2030, 80% din exporturile de produse agricole ale României să fie de produse procesate. Este o ţintă extrem de ambiţioasă. Cred că, coroborat cu fondurile pe care le avem şi cu stimularea acelora care vor să creeze cooperative şi să integreze lanţuri scurte de producţie, cu siguranţă ajungem la acest obiectiv”, a subliniat şeful MADR.

Potrivit economistului principal al Băncii Mondiale, Holger Kray, agricultura este un sector al viitorului, care generează venituri şi care trebuie să susţină cererea de alimente care va înregistra un plus semnificativ datorită creşterii populaţiei globului. “Populaţia va creşte în 2050 la 9 miliarde de locuitori, iar producţia de alimente va înregistra şi ea un plus cu 35%. Este o provocare uriaşă dar şi o oportunitate pentru fiecare ţară care are o agricultură puternică şi dotată în acest sens cum este şi România. Pe de altă parte, este vorba şi de accesul la o nutriţie sigură, întrucât pentru prima dată pe planetă trăiesc mai mulţi oameni obezi decât oameni flămânzi. Deci, nu este vorba doar de calorii ci şi de calitatea alimentelor şi Europa poate fi în frunte din acest punct de vedere. De asemenea, se aşteaptă ca veniturile pentru fermierii mici din ţările sărace să crească cu 45%”, a explicat Holger Kray. AGERPRES