Curtea de Conturi acuză cele două Bănci pentru Locuințe de practici ilegale

BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (Reiffeisen BpL) au încălcat prevederile legale privind acordarea primei de stat în sistemul de economisire-creditare, permiţând clienţilor să utilizeze subvenţiile în alt scop decât cel pentru care au fost acordate, potrivit unui raport al Curţii de Conturi.

“În cele mai multe cazuri, încheierea şi derularea contractelor de economisire-creditare sub această denumire a fost doar formală. Procedându-se într-o asemenea manieră, prin acordarea primei de la stat s-a stimulat doar componenta de economisire, iar componenta de creditare a dezvoltării domeniului locativ a înregistrat valori nesemnificative, departe de scopul iniţial al legii”, arată Curtea de Conturi.

Instituţia acuză băncile că au prezentat Ministerului Dezvoltării date inexacte pentru primirea de la bugetul de stat a subvenţiilor bugetare reprezentând prima de stat în cadrul contractelor de economisire – creditare şi că au încheiat contracte inclusiv cu copii minori, în unele cazuri cu vârste de sub un an.

“Astfel, băncile au interpretat eronat calitatea de client în cadrul contractelor de economisire-creditare, neținând cont de eligibilitatea de a fi client în corelație cu «dreptul legal de a primi un credit la dobânda stabilită pentru activități în domeniul locativ» la data repartizării contractului. În fapt, în spatele acestor contracte se ascunde intenția părinților de a încasa prima de stat pe cât mai multe contracte posibile, respectiv conexarea contractelor și obținerea unui singur credit pentru spațiul locativ, dar cu păstrarea primei de stat pentru toate contractele conexate”, menţionează Curtea de Conturi.

Sistemul de economisire-creditare presupune că un client care încheie un contract cu o bancă specializată primeşte de la stat o primă de până la 250 de euro, pentru economii anuale de minim 1.000 de euro, şi la finalul celor cinci ani din contract să beneficieze de condiţii de creditare avantajoase dacă vrea finanţare pentru modernizarea sau cumpărarea unei locuinţe.

În perioada 2008 – 2014, BCR Banca pentru Locuințe a primit de la stat 608,26 milioane lei, pentru 563.235 de contracte de economisire-creditare, suma totală a depunerilor efectuate de clienți fiind de 2,97 miliarde lei. În perioada 2005 – 2014, către Raiffeisen Banca pentru Locuințe a fost virată suma totală de 157,51 milioane lei, pentru 328.805 contracte. Depunerile clienţilor însumează 912,95 milioane lei. În 2014 au fost efectuate plăți din bugetul de stat prin MDRAP pentru prima de la stat de aproximativ 316 milioane lei.