Curse săptămânale spre Antalya şi Sharm el-Sheikh vor fi opera din acest an de pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare” din Suceava de către o companie aeriană şi una de turism, iar în perspectivă se are în vedere şi destinaţia Tel Aviv.

Aytac Acikgoz, reprezentantul pentru România al companiei de turism respective, a declarat că zborurile spre Antalya şi retur vor fi săptămânale, în perioada 3 iunie – 23 septembrie, cu plecare la ora 11,00 din Suceava şi ora 8,00 din Antalya, iar spre Sharm el-Sheikh, din toamnă, se va lansa un charter săptămânal ce va opera pe tot parcursul anului.

El a arătat că a anticipat dezvoltarea de pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare” în urmă cu trei ani când a vizitat prima dată Suceava. ”Suceava este un oraş deschis pentru dezvoltare. Am văzut asta cu trei ani în urmă când am fost prima dată la Suceava (…) Vrem să aducem turişti israelieni şi turci, pentru că e un judeţ plin de istorie (…) Vrem să dezvoltăm Suceava împreună”, a spus Acikgoz.

Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat venirea noului operator, subliniind că a insistat pentru curse aeriene spre şi dinspre Tel Aviv, de anul viitor. ”Discuţiile mele au fost pentru a găsi colaborări pe turism, să şi aducem turişti în Suceava. De la anul, solicitarea mea a fost pentru curse cu Israel şi asta vor avea în calcul”, a spus Flutur. AGERPRES