Cum a ajuns producătorul român de lubrifianți Hexol să-și tripleze exporturile

HexolPentru producătorul român de lubrifianți Hexol, anul 2015 s-a dovedit a fi unul extrem de favorabil. Compania a raportat, la finalul exercițiului financiar anterior, o creștere a cifrei de afaceri cu 30% și, implicit, o mărire semnificativă a cotei de piață.

Efortul companiei de a aborda noi piețe de desfacere în Europa a fost unul încununat de succes, produsele Hexol fiind acum disponibile și pentru consumatorii din Serbia, Slovenia, Moldova, Macedonia și Malta. Adăugarea în portofoliul companiei a acestor noi piețe de desfacere, alături de cele deja cunoscute – România, Ungaria, Bulgaria, Croația și Grecia – a condus la o creștere a exporturilor cu 350% pe parcursul anului precedent.

Factorul de succes al acestei creșteri este noul departament de export al companiei, extrem de flexibil și care urmărește constant obiectivul de a se adapta la nevoile distribuitorilor și consumatorilor. Filozofia conducerii companiei se bazează pe implicarea activă a distribuitorilor locali, toate vânzările fiind organizate prin intermediul acestora, ei fiind cei care au forță și dedicația necesară pentru a asigura dezvoltarea pe piețele locale.

“Ni se deschid perspective semnificative în regiunea Balcanilor și a tărilor din Estul Europei. Abordăm încrezători aceste noi piețe, fără a neglija piața internă, unde înregistrăm o continuă creștere a vânzărilor de la an la an”, declară Daniel Condratov, președintele companiei.

Compania Hexol a fost fondată în 1997 în Canada și a evoluat continuu în decursul anilor. Portofoliul de produse Hexol este unul extrem de vast, compania furnizând soluții sustenabile precum economia de combustibil și viața extinsă a motoarelor, utilajelor și echipamentelor: lubrifianții pentru motoare și transmisii de vehicule, lubrifianți industriali, unsori și chimicale auto, produse destinate vehiculelor de pasageri cât și celor comerciale sau aplicațiilor industriale.